"Aprecieri" si/sau Aprecieri

Ma bucur ca unul din articolele mele a starnit un asa uragan de stari, un taifun de trairi si o cascada de replici. Imi place mult ce ati postat, pentru cititorii mai putin familiarizari cu literatura franceza, mai sus este vorba despre Dublă baladă a lui Francois Villon. Este un punct de vedere originar, nu contest ca si aia e iubirea. Daca imi permiteti, romanii sunt mai nuantati pe subiect, sunt mai directi, mai dulci si mai adevarati cand afirma ca "iubirea e ce bagi pe gura si tragi.....". Va doresc sanatate si ploi curate!

grozavi romanii!
era simplu sa ziceti asa de la inceput.....
multumesc pentru urari si....cum zice un roman
,,Suntem ceea ce ne amintim. Suntem ceea ce iubim."

Tot dintr-un roman celebru: "Daca dragoste nu e, nimic nu e!" si tot de acolo : “Nu e nevoie de mai mult ca să-ți dai seama de o întrăinare: ochi care nu te văd, gură lovită de un mutism absent, o urâțenie a chipului pe care o observi stupefiat, sugestia că nu e nimic de spus și că trebuie să înțelegi exact ceea ce vezi și să nu-ți faci iluzii, asta e, altceva nu va mai fi, chiar dacă altădată a fost ceva.”
― Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni

Una din stările cu cel mai larg și divers spectru, care se manifestă de la dorință până la durere fizică și parcurge diverse drumuri în funcție de sentimente și puterea atașamentului, cam așa ar fi o descriere generală a dorului. E interesant cum același cuvânt poate să acopere atât partea pozitivă, cât și cea negativă a unei trăiri."
Tot iubire...

Scrisoarea unui om imperfect

Îți scriu ție, omule, tu, cel care faci parte din viața mea. Nu contează cum te numești. Nu mă adresez cuiva anume, ci fiecărui om pe care-l cunosc sau nu.

Îți scriu și-ți spun așa: eu nu sunt un om perfect, să știi. Am defecte cu grămada. Am temeri la care uneori mă gândesc nopți la rând. Am lacrimi pe care le plâng pe ascuns sau pe care nu le plâng deloc. Am visuri abandonate și visuri la care momentan nu îndrăznesc să visez. Am și visuri la care mă gândesc de mult timp și care nu s-au împlinit nici până în ziua de azi. Am regrete care uneori îmi țipă în urechi. Am amintiri despre care nu vreau să vorbesc. Pentru că-mi fac rău.

Să știi că nu am luat întotdeauna cele mai bune decizii. Din gura mea nu au ieșit întotdeauna cele mai frumoase cuvinte și nici cele mai potrivite sfaturi. Nu m-am purtat de fiecare dată impecabil și nu am fost mereu pe placul tuturor.

Uneori nu răspund la telefon, nu pentru că am ceva cu persoana care sună, ci pentru simplul motiv că în acele momente sufletul și vocea mea nu vor să se facă auzite. Dar asta se întâmplă foarte rar.

Sunt lucruri despre mine, cum ar fi faptul că scriu, pe care nu l-am spus celor mai apropiați oameni, dar pe care alții, pe care îi cunosc de mai puțin timp, le cunosc.

Nu mă consider nici un om foarte frumos, fizic vorbind. Da, știu că frumusețea e de fapt cea interioară, dar spune-mi tu mie, câți mai privesc în interior? Am o neîncredere în mine care uneori mă sperie… Am obiceiul de a crede în oameni și de a-i ierta destul de ușor.

Nu sunt un om perfect nici pe departe… și de multe ori nu înțeleg cum de mi se spune că sunt minunată și că am un suflet minunat. Nu mă consider atât de minunată precum mă văd alții. Mă văd normală, obișnuită. Și dacă mi s-a spus să nu mă compar cu alții, eu totuși, undeva în adânc, o fac… în unele privințe.

Am de muncit în ceea ce mă privește. Cred că mai e până la acel om minunat pe care îl văd unii în mine. De asta spun că oamenilor le trebuie răbdare cu mine. Răbdare și înțelegere. Multă.

Cei mai mulți mă privesc și mă descriu subiectiv, pentru că mă iubesc și nu mi-ar spune niciodată ceva care m-ar răni. Dar ei sunt subiectivi, repet. Ei știu doar ce le arăt eu, amănuntele nu le cunosc. Ei mă îndrăgesc datorită unor cuvinte pe care li le-am spus cândva și datorită faptului că nu am refuzat niciodată să-i ascult și să încerc ulterior să le spun că va fi bine…

Mă îndrăgesc pentru glumele pe care le fac și pentru momentele în care gândurile mele au coincis cu gândurile lor.

Sunt un om foarte sensibil, chiar dacă uneori par a fi cel mai puternic. Mă atașez de oameni și de locuri destul de repede și după ce le las în urmă, plec cu dorul alături de mine. Sensibilitatea asta poate fi o calitate, dar poate fi și un defect. Pentru că e de ajuns să-mi arunci un cuvânt și să mă prăbușești, la fel cum poți să-mi spui ceva și să-mi înseninezi ziua. Puțini știu asta și poate că mulți vor spune că nu e bine… Da, nu e bine, dar ce pot face?
Ultimul lucru pe care îl vreau e să dezamăgesc. Și totuși am făcut-o. Și crede-mă că înainte să doară pe cel pe care l-am dezamăgit, mă doare pe mine. Cu toate astea, mi-e frică de ziua în care nu îmi va mai păsa, asta dacă va exista vreodată o astfel de zi. Mi-e frică de ziua în care voi lăsa pe fiecare să spună ce vrea, iar eu îmi voi continua drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Nu sunt perfectă, omule drag, sunt un om ca și tine. Un om care greșește, care plânge, care uneori se ascunde în propria carapace, un om care are nevoie de oameni la rândul său, dar care de prea puține ori le cere ajutorul, un om care duce doruri, care e dependent de iubire și lucruri frumoase.

Un om care atunci când primește câteva cuvinte calde, spuse din suflet, se transformă într-un copil mic care absoarbe fiecare silabă ca pe o gură de aer proaspăt.

Un om căruia i se umezesc ochii când e nedreptățit și rănit, un om care iubește să-și pună sufletul mai mult pe hârtie, deși de multe ori și-l pune și-n palmele blânde sau nu ale oamenilor…

Un om care uneori vorbește prea mult, iar alteori tace mâlc.

Un om. Atât.

Cu drag, Un om imperfect."

Fii tu insuti! Tu Om Frumos (ca tot ne plac acesti oameni frumosi), tu esti cartile pe care le citesti, filmele pe care le vezi, oamenii pe care ii intalnesti si relationezi cu ei, felul acestei socializari, visele tale, conversatiile pe care le ai si scrisorile de genul asteia care iti dau dovada sensibilitatii tale. Tu esti tot ce iei din toate astea, tu esti experienta de viata avuta, tu esti suma faptelor tale. Tu esti totul. Zgomotul si placerea ploii, razele de soare si intunericul taiat de luna. Se spune ca sa ai grija cu cine te insotesti ca asta iti arata cine esti. Invata din orice experienta neplacuta si incearca sa nu o mai repeti. Traian Dorz are o poezie (pe care ti-o recomand) pe tema asta. Inchei cu cateva versuri din ea.
"Invata de la toate ca totu-i trecator
Ia seama, fiu al jerfei, prin lumea care treci
Sa-nveti din tot ce piere cum sa traiesti in veci"

Cu tine-am invatat iubirea

....din motive de copyright am fost nevoit sa inlatur poezia de aici. Versurile in cauza fac parte din sacralitatea universului literar al "unui autor" deci nu este bine sa apara free in spatiu public deocamdata. Cu speranta ca nu am generat furtuni, dezamagiri sau suparari cu stergerea poeziei astept cu interes si alte postari ale dumneavoastra. Legale insa! CR_dixit

"Hai într-o zi să rescriem
Povestea noastră de veche iubire.
Nedescifrată, uitată, promisă,
De alţii ferită, de alţii închisă,
Cu umbre înalte, secrete, o mie,
Cu tot ce-am uitat şi cu tot ce se ştie,
Să ne întoarcem în vieţi ne-străine,
Liberă eu, şi tu - tot ca mine."
(Zina Zen)

Va multumesc pentru postare, va multumesc pentru versuri. Ma bucura orice constatare ca inca se mai citeste poezie. Poezia nu e pentru toată lumea și pot să înțeleg asta! Oamenilor cărora nu le place poezia nu sunt de condamnat, nu îi consider artificiali și nu îi judec. Nu înțeleg însă persoanele care nu vor să guste măcar din acest desert oferit prin cuvânt, dar continuă să râdă pe la spate de cei care consuma poezie.

pamflet?....
Sigur a fost greu sa tineti acest site vreme de 8 ani ....mult timp pentru documentare ...pentru scris... ca doar nu e un simplu click....poate ati "furat" un pic de timp de la....alte activitati...
Va urez la cat mai multi ani!