"Aprecieri" si/sau Aprecieri

Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-aş cere doar pe tine, dar nu mai eşti a ta;
Nu floarea vestejită din părul tău bălai,
Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.
La ce simţirea crudă a stinsului noroc
Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc?

Tot alte unde-i sună aceluiaşi pârău:
La ce statornicia părerilor de rău,
Când prin această lume să trecem ne e scris
Ca visul unei umbre şi umbra unui vis?
La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o porţi?
La ce să măsuri anii ce zboară peste morţi?

Totuna-i dacă astăzi sau mâine o să mor,
Când voi să-mi piară urma în mintea tuturor,
Când voi să uiţi norocul visat de amândoi.
Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi,
Să fie neagră umbra în care-oi fi pierit,
Ca şi când niciodată noi nu ne-am fi găsit,

Ca şi când anii mândri de dor ar fi deşerţi -
Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierţi?
Cu faţa spre perete, mă lasă prin străini,
Să-ngheţe sub pleoape a ochilor lumini,
Şi când se va întoarce pământul în pământ,
Au cine o să ştie de unde-s, cine sunt?

Cântări tânguitoare prin zidurile reci
Cerşi-vor pentru mine repaosul de veci;
Ci eu aş vrea ca unul, venind de mine-aproape,
Să-mi spuie al tău nume pe-nchisele-mi pleoape,
Apoi - de vor - m-arunce în margine de drum...
Tot îmi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.

Din zare depărtată răsar-un stol de corbi,
Să-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,
Răsar-o vijelie din margini de pământ,
Dând pulberea-mi ţărânii şi inima-mi la vânt...

Ci tu rămâi în floare ca luna lui april,
Cu ochii mari şi umezi, cu zâmbet de copil,
Din cât eşti de copilă să-ntinereşti mereu,
Şi nu mai şti de mine, că nu m-oi şti nici eu.

Pentru toti cititorii de aici, este vorba despre poezia "Despartire" a lui Mihai Eminescu. Despărțire - este o poezie publicată pentru prima oară în anul 1879, în revista Convorbiri literare, insa abia în anul 1883 a fost inclusă în volumul „Poesii”, apărut la București. Multumesc Ana pentru postare

“Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain.
Abia am timp sa exist, dar
......."

Cum sa nu raspund la poezie, printr-o poezie? Cum sa nu raspund la vers printr-un vers? Ca invataminte putem prelua cele de mai jos si vom fi "vii" . Mereu vii...

“Sunt viu,
Am o viata pretioasa
Si nu am de gand sa o irosesc.
Imi voi folosi toata energia ca sa ma dezvolt,
Ca sa imi deschid inima catre ceilalti,
Ca sa ating iluminarea inspre binele tuturor fiintelor.
Nu o sa ma enervez
Si nici nu o sa gandesc rau despre altii.
O sa fiu de folos celorlalti atat cat pot.”

Vedeti intreaga poezie a lui Nichita Stanescu azi 12jan2022 postata in sectiunea "versuri", care vine in intregirea celor spuse de dumneavoastra.

suna a conversatie la interviu......."Imi voi folosi toata energia ca sa ma dezvolt"
suna ca un discurs electoral.....

Nu erau scoase din vreun curs de dezvoltare personala acele cuvinte. Ma refeream la dezvoltare spirituala, adica un pic mai mult decat realul cuvintelor. Doar putin mai mult...

"Totuşi este trist în lume!"

"Floare albastra"! Ma insel?

Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră -
Floare-albastră! floare-albastră!...
Totuşi este trist în lume!

Stii dumneata bine.....

“Ninge-mă, Mihai Eminescu
lasă-mi pe gură fărâme de tine.”

Pentru cititorii nostri mai putin familiarizati, ultimul citat este din poezia Scrisoare de ianuar a lui Gheorghe Tomozei. (daca memoria mea e vie, daca nu ... Incercati oricum sa nu invatati copiii ce scriu eu pe aici). Conform articolelor vremii, versurile de mai sus, pentru care aduc plecaciuni respectoase tie anakinre, au fost citite la inmormantarea poetului Nichita Stanescu prieten cu Tomozei.