"Aprecieri" si/sau Aprecieri

,,Suntem ceea ce ne amintim. Suntem ceea ce iubim."

Am citit pe fuga in Ajun si… Cu sau fara voia ta, consider textul “SCRIITORUL DIN MINE_3-INCERCARE LITERARA” cadoul meu de Craciun. Cel mai frumos cadou primit vreodata.

CopilRau ma bucura existenta ta. Dimineata, la cafea, citesc “veniti-ar versul manusa” si/sau “scormonind pe netu”, iar seara, de fapt tarziu in noapte, citesc tot ce ai mai scris peste zi in celelalte segmente. A devenit un fel de ritual zilnic. Drog literar as spune. Sper sa nu fie vreo “antena” care sa interpreteze altfel de cum se cuvine intelesul cuvantului drog. Ar trebui sa-i fac oares’ce “edificare” ca-i vorba despre un fel de praf de stele care imi invaluie sufletul si mintea. Balsam pe suflet uneori.

In seara asta am recitit Textul si ma simt ca si copilul care primeste de Craciun cadoul mult asteptat si nu se mai satura sa se bucure.
“Este fascinant cât de binecuvântați suntem să existăm în același Univers, eu, tu si NOI și să ne bucurăm de compania celuilalt asa cum meritam”.
“Hai sa facem un exercitiu de imaginatie impreuna. (stiu ca iti plac astfel de exercitii). Să ne prefacem că suntem străini. Ca suntem 2 straini. Hai să trecem unul pe lângă celălalt. Ca niste necunoscuti.”
Imi imaginez ca “oama ta draga” iti raspunde asa: te-as recunoaste chiar si in intuneric dupa cum taci si dupa cum respiri.

Dimineata o sa ploua. “Hai sa facem un exercitiu de imaginatie impreuna” si sa ascultam sunetul ploii.
https://www.youtube.com/watch?v=TmN7OWwUad4&ab_channel=NikolajsSobolevs

Noapte buna, CopilRau! Noapte buna, d-le A!

"De-ai şti, iubite, cât de mult
Mi-i dor ca glasul tău s-ascult,
Ai veni pe-aripi de vânt
Şi mi-ai spune un cuvânt.

Vorba fie rea sau bună,
Am vorbi-o împreună,
M-ai vedea, eu te-aş privi,
Vorbele s-ar înmulţi.

Tu mi-ai spune una mie,
Eu ţi-aş spune multe ţie
Făr-de rost şi chibzuire,
Însă toate de iubire.

Vino dar pe-aripi de vânt,
Vin de-mi spune un cuvânt,
Că mi-i dor atât de mult
Glasul tău să-l mai ascult." (Veronica Micle)

Îmi amintesc când te-am cunoscut,
Toate stelele erau pe cer,
În acele momente nimic nu mai conta
Decât felul în care m-ai captivat cu privirea,
Ne plimbam, vorbeam,
Râdeam de vieţile noastre,
Cum destinele noastre ne-au adus împreună
În timp ce luna se ridica în ochii tăi.

Iar şi iar noaptea se lăsa
Adânc, înlăuntrul nostru,
Iar şi iar o lumină strălucea.

Ah, la Luna, la Luna,
Noaptea în care am căzut sub vraja lunii,
Ah, la Luna, la Luna,
Lumina care mă va duce înapoi la tine,
Lumina lunii.

În hoteluri, în cafenele,
Toată lumea era înnebunită de dragoste,
În port, apa luminată de lună,
Toate navele se legănau ca într-un dans,
Apoi m-ai strâns în braţe şi m-ai sărutat
Şi am ştiut că a trebuit să fiu cu tine,
Nu m-ai întrebat, doar m-ai dus
Către micul pat din cămăruţa ta.

Iar şi iar trupa cânta
Un cântec de dăruire,
Iar şi iar soarele avea în curând să apară.

Acum merg pe străzile Marsiliei,
Cerul de iarnă e rece şi gri
Şi nu ştiu de ce te-am părăsit în acea zi33
Şi nu ştiu unde eşti.

https://www.youtube.com/watch?v=TTylT0uA29I&ab_channel=LaLunaFan91

Ce să-ți mai înșir?
Frunze în delir ...
https://www.youtube.com/watch?v=QwDyJwR2d7k&ab_channel=dealbnebun

Am găsit acest articol..
M- a dus cu gândul la articolul dvs...si da și eu sunt de moda veche și îmi doresc ca peste ani sa fiu eu și omul meu ..ca cei doi ...



Cei doi s-au oprit --- >> https://sevedetot.ro/arhive/29298

"Mi-e dor de tine" i-ar fi spus ea.
"Mi-e dor de tine" i-ar fi scris el.
Deși amândoi trăiau cu același sentiment de dor, încercau să se convingă de cât de diferiți erau unul față de celălalt. Făceau parte din lumi atât de îndepărtate, încât la un moment dat toată magia s- ar fi pierdut daca ei ar fi dat vreodată sens poveștii lor.
Ea îl aștepta în fiecare moment. Îi era dor de el ca unui copac de primăvară, precum pământului uscat de ploaie. Avea nevoie de el ca să poată zâmbi din nou. Avea nevoie de el ca să poată spera. Avea nevoie de el ca să poată visa.
El pe de altă parte se ferea atât de tare să-i ofere inima, încât prefera să stea departe de ea. Știa că odată intrat în joc se va pierde pe el.
Timpul trecea iar inimile lor băteau în același ritm indiferent de abisul dintre ei.
Oricât ar fi încercat rațiunea să câștige, gândul îi unea uneori chiar și în vis. Un gând care-i putea ridica deasupra norilor, cu aceiași putere cu care i-ar fi putut izbi de pământ..."
Text preluat
___________________

Noaptea de adio
de ADRIAN PĂUNESCU

M-ai condamnat să nu mai ştiu de tine
Şi am primit umil sentinţa ta
Şi-acum, când nici o veste nu mai vine,
Mă tem de tot ce s-ar putea întâmpla.

Mă tem de ape care iau cabane
Şi de pierduţii călători prin munţi,
Mă tem de lăcrimarea din icoane
Şi de secrete pregătiri de nunţi.

Eu , care ţi-am vegheat şi zi şi noapte,
Întregul mers discret prin Univers,
Cum i-aş putea permite inimii să rabde
Acest umil accident pervers ?

E inutil să-ţi mai aduc elogii,
Când tu ai hotărât că nu mai eşti,
Dar eu conspir cu meteorologii
Şi cu desenul zaţului din ceşti.

Aştept să treacă tragica beţie,
Şi tu să te întorci dintre străini,
Ingenunchiaţi, eu ţie şi tu mie,
Să pot să mă închin şi să te-nchini.

Să ne iubim în noaptea de pe urmă,
Ca punct final întregii nebunii
Apoi ai dreptul să te-ntorci în turmă
Ca liniştit să pot şi eu muri.

https://youtu.be/ijj_hheGEi0

Inima, cu bătăile ei, aplaudă existenta. (Lucian Blaga)