Abia acum-Adrian Păunescu

Abia acum

Rănit la piept de crivățul câinesc,
ce-mi bandajează rănile cu luna,
abia acum încep să te iubesc,
când simt că te-am pierdut pe totdeauna.

Și rănile mereu mă vor durea,
slăvind întâmpinarea ta târzie,
și-abia acum îți spun ...iubita mea...
când nici nu-ți știu adresa spre a-ți scrie.

Deodată apa lumii te-a-nghițit,
deodată am rămas rănit de crivăț,
gesticulând spre minus infinit
și construind delicte împotrivă-ți.

Atunci când totul se-ntâmpla firesc
ne-mpotriveam ca soarele și luna,
și-abia acum încep să te iubesc
când simt că te-am pierdut pe totdeauna.

Deodată ce spun eu și ce spui tu,
sunt două înghețate limbi străine
și la hotarul dintre da și nu,
un martor mut mi-ar tot vorbi de tine.