Aceasta dragoste-Jacques Prevert

Azi, dimineata-n noapte am citit ceva de Jacques Prevert. Daca sunteti cuminti o sa va arat si voua cu alt prilej. Acum avem altceva la meniu si...va place sau nu ....digerati cu placere, sau...cum zice romanul, vrei nu vrei, bea Grigore, aghiasma. Aceasta dragoste e titlul poemului din seara asta. Dar pana sa il primiti hai sa povestim putn de autorul lui. Jacques André Marie Prévert este un celebru poet francez. Textele lui au devenit textele unor şlagăre, dar se regăsesc şi în manualele şcolare. Vărsător autentic, a venit pe lume la 4 februarie 1900 şi a părăsit-o la 11 aprilie 1977. De scris a început să scrie abia la 45 de ani. Puţini poeţi au fost iubiţi precum Jacques Prevert.

Această dragoste

Această dragoste,
atât de violentă,
atât de firavă,
atât de tandră,
atât de disperată,
această dragoste
frumoasă ca ziua
şi urâtă ca vremea.
când vremea e urâtă,
această dragoste atât de adevărată,
atât de frumoasă,
atât de fericită,
scăldată-n bucurie
şi-atât de derizorie,
tremurând de spaimă ca un copil în beznă
şi totuşi sigură de ea
ca omul calm în miez de noapte,
această dragoste ce sperie pe atâţia
şi-i face să vorbească,
şi-i face să blesteme,
această dragoste păzită
pentru că noi o păzim,
această dragoste
hăituită, rănită, călcată
-n picioare, isprăvită,
negată, uitată,
această dragoste-ntreagă
atât de vie încă
şi însorită
este dragostea ta,
este dragostea mea,
a celui care-a fost,
acest lucru pururea
altul
şi mereu neschimbat,
la fel de-adevărată ca o plantă
şi ca o pasăre vibrând
caldă şi vie ca vara;
noi amândoi putem
să mergem şi să ne întoarcem,
putem să uităm,
pe urmă s-adormim,
să ne trezim, să suferim,
să-mbătrânim,
să adormim din nou
sau să visăm la moarte,
să ne trezim surâs şi râs,
să-ntinerim,
dragostea noastră rămâne
îndărătnică asemenea unui catâr,
vie ca dorinţa
şi crudă ca memoria,
stupidă ca regretul
şi tandră precum amintirea,
rece ca marmora,
frumoasă ca ziua,
fragilă ca un prunc
surăzând ne priveşte
şi ne vorbeşte fără cuvânt,
şi o ascult tremurând,
şi strig
şi strig pentru tine
şi strig pentru mine
rugându-mă de ea,
pentru tine, pentru mine, pentru
toţi cei ce se iubesc
şi care s-au iubit,
da îi spun dragostei,
pentru tine, pentru mine şi pentru toţi
ceilalţi
pe care nu-i cunosc;
rămâi acolo,
nu te clinti,
nu pleca,
noi, care suntem iubiţi,
noi te-am uitat,
dar tu nu te uita;
noi nu te-avem decât pe tine pe pământ,
nu ne lăsa să îngheţăm,
mereu mai departe, mereu,
oriunde-ai fi,
dă-ne iar un semn de viaţă;
mult mai târziu, din marginea pădurii,
din pădurea memoriei,
ţâşneşte deodată,
întinde-ne mâna,
salvează-ne.