Acum-Sorin Poclitaru
Acum
Acum în minte nu mai am decât
Acele clipe când pluteam cu tine
Şi tu erai o margine de mine
Şi nu ne-nconjura din noi nimic urât
Şi nu ne-nconjura din noi nimic urât
Nu aveam ochi; pupilele închise
În jurul nostru nu vedeau nimic.
Trăiam în universul nostru mic
Şi ne hrăneam flămânzi cu dragoste şi vise
Şi ne hrăneam flămânzi cu dragoste şi vise
Din când în când în braţe te mai strâng
În gândul bun ce ţi-am păstrat în mine
Tu, viaţa mea, trăind în mâini străine,
De ce m-ai învăţat, tot tu, să plâng ?
Din când în când în braţe te mai strâng
În gândul bun ce ţi-am păstrat în mine
Tu, viaţa mea, trăind în mâini străine,
De ce m-ai învăţat, tot tu, să plâng
De ce m-ai învăţat, tot tu, să plâng ?
Şi ne era deajuns să ne privim,
Ca doi copii mirându-se împreună
Şi ne zâmbeam frumos de noapte bună
Şi învăţam, copii cuminţi, să ne iubim
Şi învăţam, copii cuminţi, să ne iubim
Ştiam atunci să tac şi să ascult
Şi îmi plăcea să râd cu râsul tău
Şi nu aveam putere pentru rău
Şi tot puţinul nostru era bun şi mult
Şi tot puţinul nostru era bun şi mult
Din când în când în braţe te mai strâng
În gândul bun ce ţi-am păstrat în mine
Tu, viaţa mea, trăind în mâini străine,
De ce m-ai învăţat, tot tu, să plâng
Din când în când în braţe te mai strâng
În gândul bun ce ţi-am păstrat în mine
Tu, viaţa mea, trăind în mâini străine,
De ce m-ai învăţat, tot tu, să plâng
De ce m-ai învăţat, tot tu, să plâng
De ce m-ai învăţat, tot tu