10.02.2022 15:00
Cauze independente de vointa si placerea mea de a va scrie, m-au impiedicat sa pregatesc maretialul pentru azi de pe blog. Ca sa nu imi las cititorii cu ochii in soare postez ceva si astazi. Acum ca s-au mai linistit lucrurile stau si ma gandesc. Cu ce as putea eu sa va mai intristez azi? Era o gluma, voi trebuie sa fiti fericiti si ferice mereu! Am gasit o poezie de dragoste de o calitate deosebita. "Eu te-am iubit" se numeste. Nu e niciun mesaj ascuns in versurile de mai jos, eu va voi iubi mereu. Toti cititorii mei de aici sunt mult mai buni, mai romantici, mai aproape si mai sensibili decat ai lor. Care "ei"? Alegeti voi. Un site, un trust sau un grup de persoane.
Aleksandr Sergheevici Pușkin (n. 26 mai/6 iunie 1799 – d. 29 ianuarie/10 februarie 1837) este considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderne. Pușkin a fost inițiatorul folosirii dialectului local în poeziile și piesele sale, creând un stil propriu de amestec al narațiunii cu teatrul, idila și satira - asociate cu literatura rusă și influențând mult scriitorii ruși care i-au urmat. În anul 1820, la vârsta de doar 21 de ani, Aleksandr Puşkin, unul dintre cei mai importanţi poeţi şi dramaturgi din perioada romantică, considerat fondatorul literaturii ruse moderne, a intrat în conflict cu autorităţile din timpul întunecatei domnii a ţarului Alexandru I. - Puşkin avea deja notorietate în ţară şi a scris o epigramă destul de acidă la adresa generalului Aracceev, favoritul ţarului, intitulată Odă a Libertăţii, practic un protest împotriva despotismului şi robiei. Reacţia autorităţilor a fost pe măsură şi au hotărât expulzarea sa în Siberia, dar intervenţia istoricului Karamzin l-a salvat, fiind pedepsit doar cu trimiterea la Chişinău, provincie românească aflată sub dominaţie rusă din 1812. La Chişinău, Puşkin a avut şi numeroase escapade amoroase, dar a învăţat şi limba română de la servitorul său, “badea Tudor”. Poetul a reuşit să realizeze un mic dicţionar româno-rus, cu ajutorul căruia forma propoziţii care nu aveau niciun sens, dar dovedeau buna lui credinţă.
Aleksandr Sergheevici Puşkin a murit la vârsta de 38 de ani, în urma unui acces de gelozie, după ce l-a provocat la duel pe aventurierul francez d’Anthes, despre care se zvonea că avea o relaţie amoroasă cu soţia şi muza lui, Natalia Goncearova, una din marile frumuseţi ale Rusiei. Poetii astia, ard cu flacara deschisa, ard incontinuu si iubesc patimas. Nu va indragostiti totusi de ei ca pot fi gelosi dupa cum vedem. Pregatesc un articol incitant despre un mare poet roman, despre marea sa iubire si despre si mai marea lui gelozie. Dar toate la timpul lor, deocamdata vorbim si citim Pușkin care rămâne veşnic viu prin poemele sale, prin povestea vieţii lui, prin felul absolut incredibil, ardent, pătimaş şi aproape nebunesc prin care a ales să celebreze viaţa şi dragostea.
EU TE-AM IUBIT
Eu te-am iubit şi poate că iubirea
În suflet încă nu s-a stins de tot;
Dar nici nelinişte şi nici tristeţe
Ea nu îţi va mai da, aşa socot.
Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cândva iubită
Aşa adânc, aşa gingaş cum te-am iubit.
A fost poezia de mai sus prea trista? prea pesimista? prea...rascolitoare? Da, asa mi se pare si mie. Ma revansez in fata voastra cu o alta a lui Puskin. Cu o poezie, desigur:
Ce zi frumoasă! Ger și soare.
Iubita mea, mai dormi tu, oare?
Deschide ochii larg și sari
din somnul dulce. Iată zorii.
Acum în calea Aurorii
ca Steaua Nordului răsari.
Aseară viscolea într-una.
Arar ieșea pe ceruri luna
din nouri, și-o asemănam
cu-o palidă, gălbuie pată.
Iar tu stateai îngândurată...
și-acuma... uita-te pe geam:
Albastru-i cerul, și covoare
de nea se-ntind lucind la soare.
Copacii în pădure-s goi
și negri. Brazii verzi se-mbracă
în străvezie promoroacă,
și râu-i sclipitor de sloi.
Plutește-odaia-ntr-o lumină
de chihlimbar, și soba plină
trosnește. E plăcut aici;
visarea lânga foc e bună...
dar dac-aș spune-acum să pună
pe roib la sanie?... Ce zici?
Pe pârtii să zburam, departe,
pe unde calu-o să ne poarte
atât de zbuciumat în frâu:
pe câmpul cu zăpada groasă,
și prin pădurea ieri stufoasă;
și pe la mult iubitul râu.
