Amintiri neîntâmplate 35-Sorin Poclitaru
Amintiri neîntâmplate 35
Îmbracă-te cu frunza ta de vie,
Să nu lași carnea să mă mai îmbie
Și pielea, ochii să mi-i rupă-n două!
E toamnă - și de-o viață-ntreagă plouă
Cât un potop umplut cu amintiri.
Ți-am pregătit un pat de trandafiri
Și-un ol de lut, umplut cu vin de soi;
În sânul tău aș vrea să îmi înmoi
Aceste buze arse de dorinți
Și sfârcurile să-ți pocnesc în dinți
Ca afinele negre, vineții…
Pe spate să-ți pun mâinile făclii
Și să te-aprind, strângându-te la piept.
Eu nu mai vreau să fiu un înțelept
Ce se gândește mult, spre-a nu greși,
Eu vreau să-ți fiu văpaie și să-mi fii
Un foc ce mistuie cu flăcări mari!
Și-n noaptea asta, scrisă de hornari
Cu întuneric, ca un ultim iad,
Din cerul meu, în tine vreau să cad
Și-acolo, în genunea cea mai grea,
Să răsăresc din tine, draga mea,
Ca un altoi, dintr-un copac crescut!
Tu, viața mea, sfârșit și început!