Amurg de toamna-Lucian Blaga
Probabil..., dar ce zic eu "probabil" sigur ati intrat in panica datorita faptului ca nu ati gasit poezia aici la primele ore asa cum va invatasem. Pai azi am avut "de munca" in pagina asta, cu "ceva". Va explic in continuare cu amanuntele de rigoare. Sper sa fi meritat asteptarea voastra de pana acum.
Azi avem Amurg de toamna a lui Blaga. Cred ca cititorii mei cei mai fideli au aflat deja ca imi place foarte mult Lucian Blaga, atat poetul Blaga cat si filozoful Blaga. Azi dimineata m-am trezit cu un dor aproape dureros de anii de liceu terminali. Tineti minte, nu, cand erati tocati pana la plictis sau exasperare cu functii matematice, integrale, limite de functii sau omniprezentele comentarii literare de la orele de romana. Si pentru ca, in epoca aia, se dusese zvonul ca m-as pricepe cat de cat la comentarii (mai tarziu, in viata s-a cam adeverit, comentez cam tot, mereu am ceva de spus, dar asta e o alta poveste) m-am gandit sa fac un exercitiu si acum, peste ani. Si am gasit poezia Amurg de toamana. Nu e un comentariu in adevaratul sens al cuvantului lipsesc multe lucruri de punctat acolo, dar e o incercare pe baza versurilor de mai jos. Pentru ca textul mi s-a parut un pic cam tehnic, cam rece si prea serios si pana la urma asta e o zona de relaxare, mi-am permis cateva glumitze over_text in paranteze marcate cu copilrau_comment- in care am adus si opinii marca CR. Copii, nu intrati pe aici sa luati comentarii literare moca, adica free, ca nu vor mai fi altele, parinti si profesori nu va biciuiti copiii sa scrie ca mai jos ca nu ar fi corect pentru epoca in care traim. In care traim, iubim, murim...
Amurg de toamna
Din varf de munti amurgul sufla
cu buze rosii
in spuza unor nori
si-atata
jaraticul ascuns
sub valul lor subtire de cenusa.
O raza
ce vine goana din apus
si-aduna aripile si se lasa tremurand
pe-o frunza:
dar prea e grea povara -
si frunza cade.
O, sufletul!
Sa mi-l ascund mai bine-n piept
si mai adanc,
sa nu-l ajunga nici o raza de lumina:
s-ar prabusi.
E toamna.
Tema poeziei Amurg de toamna este natura, sustinută de descrierea unor aspecte din anotimpul toamna. Ca specie lirica, poezia de mai sus, se incadreaza in categoria celor de tip pastel, în care poetul descrie un tablou din natură, apelând la imagini vizuale, motorii, olfactive, auditive, precum şi la figuri de stil şi motive literare care compun armonizarea planului terestru cu cel cosmic. (copilrau_comment-este ca v-am spart cu sintagma asta?, imi place asa de mult ca as mai repeta-o inca o data...). Eul liric îşi exprimă direct sentimentele faţă de peisajul conturat prin descriere. Poezia Amurg de toamnă nu este un pastel traditional, de admiratie a naturii exterioare, peisagistice. Interesant este faptul ca natura este pentru poet numai un punct de plecare pentru meditaţie, pentru cugetare. Blaga exprimă în poezie dorinţa de identificare a eului liric cu natura primară. De la exteriorizare poetul ajunge la interiorizare si autocunoastere. (copilrau_comment-doare rau numai cand cititi, daca mai trebuie sa si asimilati, sa memorati sau sa explicati asta, e o durere si mai mare).
Poezia Amurg de toamnă este, un pastel spiritualizat, o descriere realizată cu stări şi sentimente, un peisaj stilizat. (copilrau_comment-stari, sentimente, pastel, stilizare- luati-o p-asta!)
Daca ar fi sa ma refer la titlul poeziei, el semnifică anotimpul prezent în această poezie, exprimat printr-o metaforă, termenul de „amurg” numeşte un fenomen cosmic, apusul unui astru şi nu sfârşitul unui anotimp. Amurg de toamnă transferă descrierea concretă a unui tablou din natură în sferă spirituală, referindu-se la starea psihologică a eului liric metaforizată prin acest titlu. (copilrau_comment-incercare de a ma da si eu spiritual si "dăştept". Nereusita insa, din capul locului)
Demn de evidentiat aici este ca in prima secvenţă lirică, elementele concrete ale lumii exterioare sunt dominant cosmice - „amurgul”, „nori”, „o rază” - teluricul fiind definit printr-un simbol fragil - „o frunză” - şi altul abstractizat - „vârf de munţi”. (copilrau_comment-frunza-n vant, stiti voi cum zic eu cateodata). Trebuie sa remarc faptul ca lumina amurgului sugerează apusul din sufletul poetului, care fusese pe culmile extazului, „din vârf de munţi” şi acum nu mai există decât cenuşa sub care arde mocnit „jeraticul” pasiunilor trecute.(copilrau_comment-cititi de doua ori fraza de mai devreme, poate gasiti si voi similitudini cu lumea reala. Eu, am gasit vreo 2-3 ...zeci).
Revin iar obsesiv sa explic ca imaginea vizuală a naturii este inedită şi realizată prin personificarea amurgului care „suflă / cu buze roşii” şi „aţâţă” pasiunea din inima poetului, pe care el încearcă s-o stingă, s-o estompeze cu iluzia exprimată prin metafora „vălul subţire de cenuşă”. Din strălucirea sufletească a mai rămas doar „O rază”, care sugerează starea emoţională a eului liric prin personificarea „vine goană din apus / şi adună aripile şi se lasă tremurând”. „Frunza” este metafora care sugerează eul liric, sufletul fragil al poetului pentru care este prea mare greutatea pasiunii, redată prin metafora personificată a razei: „O rază / [...] se lasă tremurând / pe-o frunză”. (copilrau_comment-iar frunza...revine, si revine si revine iar)
Ultimele două versuri ale acestei strofe - „dar prea e grea povara - şi frunza cade” - exprimă eşecul interior al sinelui poetic, o cădere psihică în urma unei puternice pasiuni. (copilrau_comment-numai cine n-a trait asta nu stie). Culoarea dominantă în prima strofă este roşul, care poate semnifica pasiunea arzătoare a unei iubiri apuse, din care a rămas numai jăraticul ascuns cu grijă sub vălul de cenuşă. (copilrau_comment-aveti grija cum cititi si intelegeti asta). Elementele cromatice sunt fie exprimate direct prin epitetul „buze roşii” ori sugerate de „spuza” şi „jeraticul”, substantive sugestive pentru această culoare.
In final remarcam faptul ca ultima strofă dezvăluie profunda sensibilitate a eului liric, printr-o interjecţie şi o exclamaţie - „O, suflet!” - ce se constituie într-o confesiune. Poetul doreşte să-şi protejeze sufletul de pasiuni profunde, care sunt sugerate de metafora „rază de lumină” - Să mi-l ascund mai bine-n piept / şi mai adânc, / să nu-l ajungă nici o rază de lumină”. Sufletul prea plin de sensibilitate al poetului n-ar rezista la o altă presiune, emoţie interioară şi „s-ar prăbuşi”. (copilrau_comment-adica asa ca-n viata, cred ca vi s-a intamplat tuturor, mie cu siguranta da)
Confesiunea lirică din această secvenţă este ilustrată prin pronumele şi verbul la persoana I singular - „mi-l ascund” şi prin mărturia dramatică din ultimul vers al secvenţei privind pericolul în care se află sufletul său ce „s-ar prăbuşi” dacă o altă emoţie profundă l-ar cuprinde.
Ultimul vers al poeziei formează singur o strofă, este un vers liber şi exprimă concluzia „E toamnă”, lăsând deschisă meditaţia asupra ideii de toamnă ca anotimp sau ca stare sufletească de deprimare, de oboseală psihică. (copilrau_comment-cat de familiala mi se pare ceea ce e enuntat mai sus)
Poezia nu are rimă, versurile sunt albe, măsura este variabilă, iar ritmul lipseşte, ceea ce sporeşte originalitatea creaţiei şi prin forma ei nu numai prin conţinutul de idei. (copilrau_comment-chestii tehnice dar trebuiau si ele trecute in revista)
Poezia este alcătuită din trei strofe inegale şi un vers liber, în final. Compoziţional, are două secvenţe lirice - o realitate exterioară, în primele două strofe, o realitate interioară în ultima strofă şi o concluzie exprimată prin versul liber. (copilrau_comment-alte chestii tehnice sa aratam ca ne pricepem si sa indulcim profu sa ne dea macar 5-ul izbavitor pe aceasta lucrare)
In final daca imi permiteti sa concluzionez, poezia Amurg de toamnă este reprezentativă pentru concepţia filozofică a lui Blaga privind arta poetică, ce ar putea fi exprimată succint prin ideea „cunoaşterea înseamnă iubire”. Acest crez poetic a fost exprimat sugestiv de Blaga în poezia Leagănul: „Eram aşa de obosit / şi sufeream. / Eu cred că sufeream de prea mult suflet”. (copilrau_comment-sa cititi si Leaganul, va las cateva versuri la sfarsit, asa sa va deschid... apetitul desigur)
Poet profund original şi interiorizat, Lucian Blaga percepe o natură spirituală, cu străluciri puternice în sufletul său prea plin de încântare şi beatitudine. Poezia Amurg de toamnă este, aşadar, un pastel spiritualizat o descriere realizată cu stări şi sentimente, un peisaj stilizat. (copilrau_comment-am revenit la "stilizat" ca mi-a placut termenul)
Poezia "Amurg de toamnă" este lirică, deoarece, prin vocea eului liric autorul comunică în mod direct printr-un limbaj expresiv emoţiile şi gândurile trăite într-un moment de tristete al toamnei, anotimp al declinului iubirii, este sfârsitul spre care se îndreaptă sufletul nefericit. (copilrau_comment-trebuia sa incerc sa termin si eu apoteotic, nu? Sa nu imi spuneti daca am reusit sau nu...)
Sunt mai mult ca sigur ca acum la sfarsit "ati zburat" sa recititi poezia sa vedeti daca reusiti sa "vedeti" starile, sentimentele stilizate (sic), suferinta si ce mai era de remarcat. Mai jos am pus versurile promise din...Leaganul. Comentariu nu mai am si la poezia asta, intre timp sfarsindu-se visul, dorul, iubirea poate (comentariu sigur s-a terminat) si revenind in zilele noastre. Unde se traieste, se iubeste si se moare.....
Cu degetele amintirii
mi-am pipăit
încet,
încet,
trecutul ca un orb
şi fără să-nţeleg de ce
m-am prăbuşit
şi-n hohote
am început să plâng deasupra leagănului meu.
Eram aşa de obosit
de primăveri,
de trandafiri,
de tinereţe
şi de râs.