Aprinde focul, te rog
Azi avem text marca CopilRau style. Text frumos in opinia mea si mult asteptat. Frumos literar si corect, echilibrat. E zamislit noaptea. In mai multe nopti neconsecutive si doar atunci cand simteam ca pot intra in pielea personajului narator de acolo. Imi place si ca, de fiecare data cand il citesc, simt ca pot adauga mai mult pe marginea lui. Ca de obicei va linistesc spunandu-va sa nu va simtiti vizati, nu e despre mine si nici despre voi. E doar o idee, un text, o parere despre cum ar trebui sa fie o rugaminte sau o rugaciune de impacare. Ideea mi-a placut atat de mult incat metafora si textul aferent a venit in mod cursiv, linistit, metodic si normal. Va invit sa il cititi. Nu noaptea. Nu numai noaptea. Si sa simtiti. Sa simtiti frigul, sa simtiti gerul, dragostea si focul. Am pus si cateva versuri ale unor melodii celebre (le puteti asculta pe net), ca sa condimentez un pic rezultatul final. Hai sa va curga cuvintele urmatoare, lacrima prin fata ochilor!!! CR_dixit!
S-a făcut cam rece in inimile noastre. E rece-le din NOI. De ceva timp îmi simt sufletul cum tremură, un tremurat nervos aproape și nu de prea bine, ci de prea frig. E frig, e negura, e neliniste. Iți simt si tie răsuflarea rece cum îmi îngheață pielea cu fiecare cuvânt pe care mi-l spui, în loc să mi-o încălzească cu fiecare privire, cu fiecare mangaiere sau gand. Cu fiecare margine de pat. Ne-am așezat împreună pe canapea, eu singur într-un ocean înghețat de lipsuri de tine și dorințe neîmplinite, tu - protejându-ți sufletul de răcoarea dintre noi, punându-ți haine tot mai groase de care eu nu mai pot trece. Nu mai pot trece asa ca altadata. S-a schimbat sau te-ai schimbat. Eu îți spun că mi-e rece, tu ridici din umeri poate nu doar a nepasare, cine stie, căci am văzut cum ți-ai îmbrăcat sufletul în pulovere de indiferență și nepăsare pentru a te proteja de frig. De frig si de mine totodata. E ca un scut (pentru cine oare), platosa de protectie, dar tu nu stii inca un lucru. Ar trebui sa te temi mai mult de tine decat de mine. Ma gandesc ca parcă nici să te condamn nu pot, poate ca și eu aș face la fel dacă aș reuși să îmbrac acele pulovere, sa ridic acele scuturi in fata ta. Dar nu pot.
Drumul pe care l-am ales e pustiu
Să ne mai întâlnim o dată ar fi prea târziu
Eu te-am iubit ca un nebun şi cu ce am rămas
Un vis frumos şi câteva amintiri fără glas! (CALEnDAR - În al nouălea cer)
Daca as reusi, daca as putea sa trec peste, daca… Eu te rog să-ți reaprinzi căldura sufletului, tii minte fierbinteala lui, a sufletului? Al tau, al meu? Tii minte acea caldura care ne obliga pe amandoi sa ramanem goi mai mereu cand eram impreuna. Acea caldura, acea arsita, acea sete reciproca a unuia fata de altul se simtea pretudindeni. In aer, in suflet, pe piele, in pat. As vrea să mă pot adăposti din nou acolo de vântul rece ce-mi furnica venele, vant taios, crivat ce sufla de ceva vreme, între noi. Tu îmi spui că ți-au cam înghețat, de un timp, sentimentele. Vorbeam de vant, ar fi bun macar un austru, vant cald si uscat, macar de-ar aduce seceta, tot mai buna-ar fi decat raceala asta. Seceta o puteam combate mai apoi impreuna cu nelipsita ta sticla de apa, carata pretutindeni si de care uitai repetitiv in orele noastre de dragoste. Îmi frec mâinile și mă apropi de tine. Fac un gest nebunesc pentru vremea asta, pentru vremurile astea. Îmi deschid sufletul către tine după o perioadă atât de lungă de timp. Vezi? E încă jar, încă mai putem reaprinde focul. Grabeste-te, sufletul e deschis si jarul viu de la vantul de afara. Nu va tine insa mult asa. Ard repede pe dinauntru. Si Focul Nostru a ars repede. Te rog, ajută-mă să-l reaprind cât încă mai pot. Focul, caci despre el vorbeam. Aprinde focul, te rog!
Focul tau e stins, tu ți-ai oprit căldura când sufletul tău n-a mai primit atenție și timp. Si nici incredere din partea mea. Vii și imi spui că nu mai găsești nicio scânteie ca s-o poți reaprinde. Nici eu, dar am inca jar cum iti ziceam. Te rog să cauți mai bine si tu în interiorul tău, acolo unde zac amintirile cu Noi, unde ai adăpostit primele noastre săruturi, privirile egale ce ni le aruncam dimineata ori seara pe furis, cuvintele de "te iubesc" și" mi-e dor de tine", atingerile timide ale mâinilor noastre aparent intamplatoare neobservate de nimeni, când - credeam noi, uneau două destine. Cuvintele care zburau intre noi, inainte si-napoi, roseala din obraji cand vreun apropo prea sugubat perfora cenzura autoimpusa reciproc. Le-ai găsit in suflet, așa-i? Le-ai gasit in amintiri? Sunt încă acolo? Spune-mi că în cămara aia este cald și bine, spune-mi că au rămas resurse chiar și doar pentru un singur foc. Si mai spune-mi ca nu va fi un foc de paie. Un simplu foc de paie. Mai ști ce îmi spuneai pe vremea când trupurile nostre erau lipite fizic și sufletele nostre împreună ne încălzeau inima si viața? Ziceai că ți-e sufletul prea plin de mine! Acum doar te rog, caută rămășițele iubirii noastre ca să reușim să reaprindem flacăra pasiunii înainte ca jarul din mine să se consume, sa se stingă.
Te uiți la mine și-mi spui că nu înțelegi, ca și cum, de ceva vreme, vorbim limbi diferite. Ai ochii goi și mintea absentă acum și imi amintesc cum îți râdea sufletul și îți sclipeau ochii la fiecare vorba, gluma, poveste, insinuare erotica in vremurile noastre bune, calde, de la tropicele sau ecuadorul relatiei noastre. Haide, spune-mi că ți-am dat scânteia și că ai reușit să-ți reaprinzi iubirea, căci simt că am înghețat. Mi-e dor sa-ti vad degetele manuind vrataiul in fata sobei, jucandu-te cu lemnele din vatra, cu mine, cu jarul meu, zambind si mirosind a fum de lemn dulce. E noapte in era noastra glaciara si e frig. Hai sa aprindem și noi focul!
La noi e iarnă pe vecie
Doi foşti nefericiţi amanţi
Ia-ţi înflorirea, primăvară
Şi toţi cocorii emigranţi. (Antiprimavara)