Arta de a iubi
Azi, Gustar 11, anul Domnului 2021 incep seria articolului foileton Arta de a iubi. Din motive evidente de marketing nu voi face acest subiect "serial" adica spart in articole episod, ci voi continua sa scriu aici, in prelungirea celui de fata. Cand voi epuiza spatiul permis pentru un articol maraton voi decide ce hotarare iau, insa pana atunci de mai multe ori pe zi, zilnic sau aproape zilnic voi aduce intregire cu noi consideratii pe marginea temei propuse in titlu. Acum ca sunteti luminati ca farul Genovez (prima temelie e de pe la 1300, farul fiind construit in forma actuala intre anii 1858-1860 de Artin Aslan) din Constanta (prietenii stiu cum si de ce se poate rata obiectivul turistic amintit, pe faleza Cazinoului fiind), vom trece la treaba. Despre far si povestea lui in alta zi, la o alta ora, cu alt drag de povestit impresii de calatorie. Arta de a iubi este o tema interesanta in opinia mea (nepropusa insa de niciunul din voi), pe care, voi incerca, cu umilele mele cunostiinte si experiente, sa v-o impartasesc si dumneavoastra si sa cladim impreuna "cuvinte potrivite" pe marginea ei. Introducerea fiind facuta apelam pentru inceput la Erich Fromm (pe care il vom cita des in acest foileton) care este de parere ca: "Iubirea nu este în primul rând o relatie cu o anumita persoana. Ea este o atitudine, o orientare a caracterului care determina relationarea unei persoane cu lumea ca intreg si nu doar cu un unic «obiect» al iubirii. Daca cineva iubeste doar o alta persoana si este indiferent fata de restul semenilor sai, iubirea sa nu este iubire, ci atasament simbiotic sau autocentrare amplificata." (Continui si azi 12aug consideratiile pe marginea temei propuse). Multi dintre voi se pot intreba, in mod legitim desigur, de ce daca iubirea este o arta mai exista pe lume divorturi sau despartiri zdruncinatoare de suflete. Raspunsul firesc care imi vine acum la indemana ar fi ca nu toti stiu sa stapaneasca arta asta, la nivele (sau niveluri, voi alegeti) care sa le permita coexistenta in deplina siguranta a iubirii si pe cale de consecinta constient sau nu, fac ei "ceva" care sa darame citadela. Si e trist si e pacat si e degeaba. Intr-o definitie celebra, Octavial Paler opina ca "Iubirea e un sărut furat, un zâmbet inocent, o îmbrăţişare pătimaşă... şi un suflet smuls din piept...". Un suflet smuls din piept cu arta, as completa eu. Da, fie ca va place, fie ca nu, iubirea si implicit fericirea, este legata de un scop – iar aici nu ma refer la scopuri materiale firme, masini, bani etc (cu toate ca nu le exclud in totalitate nici p-astea)… ci la bine, la binele propriu, la binele pe termen lung, daca intelegeti la ce ma refer – nu există scop mai inaltator ca binele. Iar pentru a fi fericit ai nevoie de cunoastere și disciplină. Sa duci o viata de plutire in deriva permanenta, este o cale destul de sigura catre dezastru, catre insingurare si izolare fizica si spirituala. Mereu trebuie sa conteze calitatea, nu cantitatea. Nu am cunoscut pana acum nici macar o persoana care sa traiasca la voia intamplarii, complet neasumata in ceea ce zice si/sau face, care sa traiasca doar dulceata clipei și care sa fie fericita! Cand o voi gasi-o va voi spune si voua. "Cine nu stie ce vrea, ia tot ce i se ofera" zicea cineva odata. Ratiunea, trebuie educata sa invete sa stie ce vrea, altfel persoana e in postura celei din bancul ala: "Iubitule, sunt singura acasa! Ce zici de asta??? / Ce sa zic?, mi se pare firesc, nu te suporta nimeni!". Dupa unii autori iubirea nu mai este astăzi un subiect, dincolo de scandalul monden, inflamaţia erotică (stiti sigur si voi ce inseamna asta) şi sentimentalismul de telenovelă. Se vorbeşte infinit mai mult despre succes, despre sănătate, politică, virtuţi manageriale şi feluri de mâncare decat despre iubire, despre dragoste. Autori care au modelat, cu autoritatea lor, secole întregi de cultură europeană sunt, practic, abandonaţi. Ramane CopilRau pe pozitie pentru a desavarsi (si) iubirea scrisa, zugravita-n randuri ca astea, aici de fata. Distingem in iubire doua aspecte de inceput, ca in orice lucru bine facut. O parte teoretica si una practica. (la romani e o vorba:"teoria, ca teoria, dar practica ne omoara"). Este ca la examenele alea din scoala unde la oral, la teorie luai nota maxima, insa majoritatea picau la proba de atelier, la cea practica, adica. Cei care treceau cu brio de ambele probe erau desavarsiti, respectati si iubiti de colegi si profesori. Imi vine in minte acum, ceva citit demult, ceva zis de Paracelsus. Recunosc ca am cautat pe net forma exacta a citatului pentru ca nu voiam sa va invat lucruri gresite doar ca sa ma dau eu mare Om (mare caracter, stiti doar) cu cunostiintele mele. Cine ȋși ȋnchipuie că toate fructele se coc odată cu cireșele, nu știe nimic despre struguri. Dar, despre cunoasterea in iubire, vom vorbi mai la vale. Teoretizand subiectul, gasim numeroase exemple in lumea artistica, in romane de dragoste (sau de razboi, adica de dragoste cu nabadai) din literatura autohtona sau universala, in piese muzicale (folk, pop,rock, manele chiar
Lucrurile frumoase sunt puține… dacă le lași fără răspuns e păcat.
Dacă n-ai văzut încă o femeie care iubește, atunci n-ai văzut niciodată o femeie frumoasă.
O iubire care nu e eternă, nu e nimic, iubirea este totul sau nu este nimic.
O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie. Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei.
Cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt.
O iubire adevărată înseamnă să nu poți gândi contrariul ei.
Du-te, dar nu mă vei uita. Ai cules de pe buzele mele otrava iubirilor care nu se uită.
Nu ai libertatea să alegi în dragoste.
Iubirea se cere păzită
de oarba ispită,
de fumul rebel
Păzită cu zel
cu săbii de-oţel
şi de ea şi de el
la fel...
(I will continue later, je continuerai plus tard, continuare mas tarde, ich mache später weiter)