Articol peste rand
De ce azi articol peste rand? Pentru ca ma bucur sincer ca am reparat pe aici. Pentru ca va respect si va simt dezamagiti ca nu ati citit nimic pe aici in ultimile zile. Pentru ca... mi se reproseaza într-un mod duios dar ferm ca nu reușesc decât sa vin cu texte triste și pesimiste pe aici, in fata voastra. Recunosc ca îmi este mai la indemana sa scriu așa, în tonul și ritmul asta. Nu toate articolele insa arata așa negru-cenusiu. Nu e chiar ca la Cioran, nici măcar ca la Bacovia. Sunt doar eu, CopilRau care va cânta și va incanta cu originalitatea sa. Cu dragostea sa, cu textul sau, cu iubirea sa, sau cu poezia sa. Am primit provocarea sa scriu un text roz sau roșu aprins, text după care sa simțiți seceta în plexul solar, uscaciunea gurii, dorința de a trai si iubi si lacrima mangaind globul acular. Haideți sa vedem împreuna ce mi-a ieșit
Atunci mi-am dorit ca timpul să se oprească în loc, în clipa aceea în care ne priveam ținându-ne de mână. Era liniște, era liniștea noastra în care comunicam pe frecvente inalte intr-o armonica perfecta. Frecvente numai de noi stiute. Eram convins ca mesajele mele, dorintele din ganduri ajung la tine. În liniștea Ta, oftai din când în când. A dorința, a nerabdare, a ploaie. Atunci mi-am dorit ca nimic să nu ne despartă niciodată, ca acea ultimă clipă să ne țină împreună pentru tot restul vieții. Așa cum ne țineam de mana. Stans, lipit, simtind prin degete căldura celuilalt. Căldura sufleteasca, căldura inimii. Și atunci timpul m-a ascultat și s-a oprit. S-a oprit în loc, s-a oprit timpul pentru noi iubito, am încetat sa mai fim materiali. Aveam totul, aveam timpul nostru definit în ora sau veac, aveam spațiu nostru definit în metru sau acasă, ne aveam unul pe celălalt. Eram fericit, te țineam de mână și te priveam. Te priveam mut și tâmp. Pe fata ta se mai vedea ușor estompata memoria ranii, memoria suferintei din trecut. Dar acum erai cu mine, în ploaia mea, în orașul meu, pe strada mea. Si erai... a mea. Și erai fericita. Am rămas așa o clipă sau o eternitate, nici nu mai știu si nici nu mai conteaza. Timpul se oprise pentru noi și nu-mi mai arăta valoarea sa... Pana și Teoria Relativitatii era pusa la pământ. De NOI. Noi risipiti în timp. In timp si spatiu. Noi, mc2. Noi inlantuiti atomic ca într-o capsula de teleportare ramasa suspendata în timp. Noi și atât. Aș fi vrut să te mângâi, să te sărut, să îți spun că te iubesc, dar singurul lucru pe care-l puteam face era să privesc chipul tău încremenit într-un zâmbet... Puteam doar sa privesc tâmp, interzis, cu cuvinte sugrumate dramatic de nodul din gât. Erai însă a mea atemporala, nu mai conta nimic. Nici privirile mirate ale trecatorilor care simteau probabil vibratia iubirii, nici cenusiul de pe caldaram, nici zgomotul strazii, nici frigul și nici măcar ploaia rece, ploaie care ne biciuia fetele dar care nici nu conta, nu era simtita. Era doar căldura din noi. Dorința mea de "un sărut" insenina cerul pana la Calea Lactee. Nu, nu știai ce gandeam, sau poate da și doreai la fel de mult ca mine. Nadajduiam ca gândul meu sa capete aripi și sa ajungă la inima ta cu mesajul. Falfaitul aripilor lui sa bata la fereastra sufletului tău iar tu sa întelegi, sa închizi ochii și să-ți oferi buzele în orb........
.... Trebuia sa plec, sau sa fugi tu ca să-mi revii in dar data viitoare, iar cu aceeași dulce așteptare. Mâinile, degetele noaste nu se puteau desprinde, mai doreau încă o clipă impreuna. De atingere, de căldura, de dragoste. Dar parca ce? doar ele doreau asta? Si Noi! Când s-au desprins totuși, ai plecat cu un zâmbet optimist de revenire. Și atunci timpul nostru s-a dezmortit și a început sa curga iar. Și în următoarea clipa a început să-mi fie dor de tine...
Cam asta-i cu textul "bun". Atat am putut azi. Poate in vreo alta zi va fi mai bine. Literar vorbind. Sau mai rau, nu stiu. Daca ati simtit sau nu arsita si nevoia de apa la lecturarea lui nu am de unde sa stiu. Daca v-a lasat vreo impresie buna sau rea si asta imi e necunoscut. Indiferent ce sentimente traiti acum vreau sa va asigur din nou ca este un simplu text rod al gandirii mele. El izvoraste doar din capacitatea mea de transpunere in pielea personajului, e fictiune, beletristica, nimic mai mult. Astept recenzii pe canalele obisnuite, adica alea normale, prin ganduri, in vis sau prin efluvii telepatice. Era o gluma care sa va scoata din starea in care va aflati dupa text. Stati pe-aproape! CR_dixit