Cafeaua fierbinte
Nu am mai scris demult. Am fost tras... din cauza asta. De urechi, la ce va gandeati? Am fost tras, ziceam, la raspundere. Revin. Cu un text usor erotic, beletristic de "vezi sa nu patesti asa ceva" CR_dixit
Azi-dimineata am avut de ales intre cafeaua fierbinte si femeie la fel de....
Am ales cafeaua. Nu pentru ca femeia n-ar fi fost fierbinte. Doamne fereste. Era exact genul acela de fierbinte care iti strica toate planurile pentru ziua respectiva si, eventual, si camasa. Supararea când îmi vine, rup camesa de pi mini. Sau tricoul. Sau bikinii...Ei.
Dar cafeaua avea un avantaj decisiv: venea in cana. În cana personalizata, „sunt a ta deci sunt fierbinte”, cu toarta aurie și buza la fel. De buza canii era vorba. Buzele tale, doua petale...
Si, mai ales, ea, cafeaua nu ma intreba cu voce somnoroasa: Iubire, tu chiar pleci fara sa ma pupi?
Cafeaua nu pune intrebari. Cafeaua nu cere atentie. Cafeaua nu face scene. Cafeaua doar sta cuminte pe masa, abureste provocator si iti promite, fara vorbe mari, ca o sa regreti mai putin decizia. Sau mai mult, încă dezbat asta cu organul meu principal (de decizie in astfel de cazuri). Asa ca am baut-o incet, cu demnitatea unui barbat care stie exact ce vrea. Sau cel putin asa imi place sa cred. Ca știu.
Dupa prima gura, insa, am privit spre Ea. Era intinsa in pat, cu parul ciufulit (jos), zambind lenes, de parca stia deja ca am sa-mi reconsider foarte repede decizia. Știa. Stiiiie... Ea ce știe...
Si atunci mi-am dat seama ca am facut o greșeala. Cafeaua putea sa fie fierbinte. Dar ea avea privirea aia. Privirea aia pe care majoritatea cred ca o cunoașteți. Fie ca sunteți femei sau oameni. (am citit odata, demult, replica asta pe undeva prin Sorescu și mi-a plăcut maxim: „pe drum treceau femei și oameni"). Ea avea genul de privire care raceste cafeaua si incalzeste un barbat in acelasi timp.
M-am prefacut ca sunt ocupat cu lingurita. Pe vremuri, în cartierele rau famate prin care treceam era și o „socoteala de vorba” vulgară legată de lingurita, dar nu detaliez acum. Aici vorbeam de lingurita silver-style cu care...mestecam. Sau...(A)mestecam. Am amestecat cafeaua cu o seriozitate suspecta, ca si cum acolo, in cana, se afla raspunsul la toate problemele mele existentiale. Ghicitul în cafea vine după. Cum vrei tu s-apoi mâncam, bem cafea sau ....ce mai vrei tu. Ea a zambit. Eu am mai luat o gura. Cafeaua era buna. Ea era mai buna. Sa nu va pună mintea sa întrebați, „adică cum?”. Si, pentru prima data in viata, mi-am dat seama ca un barbat poate fi foarte curajos pana cand o femeie, proaspat trezita, languroasa și umeda, il priveste de sub pilota setata pe anotimpul toamna-primavara. Atunci dispare filosofia, dispare disciplina si, in mod misterios, dispare si motivul pentru care te grabeai sa pleci. O ramai, ramai la mine... Și am rămas. Asa ca am mai facut o cafea. Nu pentru mine. Pentru aparenta. Sa păstrez aparenta. Sau apartenența... Trebuia sa pastrez macar impresia ca dimineata avea un plan cu mine, avea un plan cu NOI. Pentru ca uneori alegi cafeaua fierbinte. Iar alteori femeia te face sa intelegi ca temperatura nu a fost niciodata problema. Celsus sau Fahrenheit n-au treaba aici cu numaratorile lor, cu numerele lor oparite. Fiecare cu numerele sale. Și când te gândești ca dimineata, nu ai sorbit decât o gura. De cafea. Problema a fost doar ca.... ca ai incercat sa alegi......