Caldura mare, mon cher
E caldutz zilele astea in orasul meu. Toata lumea se plange de asta, de zici ca e nebuna. Sau poate chiar este. Ne place foarte tare noua, balcanicilor, sa ne plangem. De orice. E prea mult, e prea groasa, e prea drept, e prea tare, e prea cald, e prea.... de tot. Apropo de caldura, m-am gandit sa scriu o mica parodie. Nu am mai scris demult in stilul asta. Mi-a venit in cap si caprioara lui Labis in timp ce scriam, "soarele s-a topit si a curs pe pamant", dar nu am vrut sa fac praf poezia aia, care e superba in opinia mea. Deci am scris un text imbinand elemente reale, imaginare, amintiri si trairi aievea. Hai sa vedeti caldura mare in textul de mai jos, nu ce traiti voi acum. CR_dixit!!!
Era vara aceea in care orasul nu mai era oras. Era o tigaie de fonta lasata pe foc din ambitie. Prosteasca, dealtfel. Blocurile transpirau prin balcoane, prin termopane, prin termo-regulatoare. Regulatoare de care? Mai bine nu întrebați. Asfaltul clipocea discret sub talpi, iar aerul avea consistenta unei ciorbe reincalzite de trei ori de o feneie ne...(glijenta) cu gândul la ... ce vreți voi. Pana si porumbeii umblau pe jos. In galosi, desigur, sa nu se arda. Ati vazut vreodată cum se ard pasarile? Se parlesc!
Am iesit din casa cu optimismul prostesc al omului care inca mai credea in deodorant, apa rece si ochelari polarizati. Dupa primul semafor transpiram si prin locurile pe care anatomia le trece sub tacere. Sau le trece la "sub burta", nu stiu exact, am lipsit la lectiile alea. Din pudoare. Tricoul mi se lipise de piept cu pasiunea unei foste iubite care nu acceptase despartirea, femeie d-aia super-glue, iar pantalonii ma imbratisau indecent in toate zonele unde nu-mi doream intimitate. Mergeam incet. Nu din lene. Din instinct de conservare. La peste patruzeci de grade, orice miscare brusca putea fi interpretata drept tentativa de sinucidere. Și eu nu voiam asta. Fauna orasului isi urma insa ritualurile. Corporatistii migrau spre birouri pe nelipsitele trotinete si in costumele de nailon având aceeasi expresie cu care pelerinii vedeau odinioara Ierusalimul. Nu-i interesa salariul. Nu-i interesa seful. Ii interesa doar aerul conditionat. Pensionarii stapaneau bancile de la umbra cu autoritatea unor sefi de trib. Daca indrazneai sa te apropii, te priveau de parca voiai sa le mostenesti apartamentul. Sau locul de veci. Curierii livrau mancarea cu ochii goi intelegand ce inseamna iadul, iar taximetristii isi lipeau obrazul de gurile ventilatiei de bord ca niste amanti disperati. Viața mergea înainte.
La al doilea semafor am vazut-o. Sau, mai exact, am vazut doua picioare lungi din cap pana-n talpi. care trageau dupa ele o femeie absolut nedrept de frumoasa. Purta o rochie atat de scurta incat materialul ramas probabil putea acoperi decent doar telecomanda de la televizor. Pana și croitorul probabil ca și-a cerut scuze la final. Rochia nu statea pe ea. Negocia permanent cu gravitatia. Fiecare adiere era o sedinta de conciliere. Sus-jos, si mai sus, si mai jos...
Mergea lent. Nu pentru ca era cald. Pentru ca stia. Stia foarte bine. Dupa ea se produceau accidente rutiere in ritm de metronom. Un biciclist a sarutat un stalp. Limba-n limba adica. Un trotinetist a intrat frontal intr-un cos de gunoi. Aici chestia cu sarutul ar fi fost mai greu de realizat. Nu ar fi acceptat cosul de reciclare, are si el demnitatea lui, nu accepta orice gunoi. Un domn trecut de cincizeci de ani, aflat clar sub supravegherea nevestei, descoperise brusc fatadele cladirilor exact la nivelul genunchilor ei. Si mult deasupra. Nimeni nu mai claxona. E SF, nu? O fi, dar nu claxona niciun descreierat. Am inteles atunci ca erotismul urban nu inseamna sampanie, lumanari si muzica jazz, cum imi place mie sa cred si sa imi impodobesc viata. Erotismul urban inseamna treizeci si noua de grade la umbra, o rochie subtire, o adiere de doua secunde si cincizeci de barbati care se prefac simultan ca apreciaza patrimoniul arhitectural al orasului. Simteam cum mi se evapora caracterul. Mai intai bunul-simt. Apoi rabdarea. La final, ultimele urme de deodorant. Un pic de greata si lesinul e pe-aproate
Salvarea este ca de fiecare data mallul. L-am vazut in departare cum vedeau marinarii farul. Templul civilizatiei. Uscatul. Locul unde omul se apropie cel mai mult de divinitate prin intermediul unui compresor japonez, nu dau nume sa nu fak. Reclama. Usile automate s-au deschis. Singure. De mila cred, cand m-au vazut in ce stare ma aflam. Valul de aer rece m-a lovit in fata. Si in spate. Jur ca pentru cateva secunde am avut impulsul sa-l sarut. Am inchis ochii. Pielea mi s-a incretit de placere. Sfarcurile unei domnisoare de langa mine au decis, independent de vointa proprietarei, ca lumea ei merita din nou traita. Si au inflorit pe loc. Am realizat atunci ca nu numai acadelele, sau pastilele pentru dureri de gat sunt bune de supt. Un domn a oftat atat de adanc incat cred ca si-a iertat socrul. Sau soacra ca i-au dat așa creatura de sotie.
Atunci... S-a auzit un poc. Mic. Sec. Ca o speranta care-si rupe gatul pe gresie. Ca o picatura alburie scursa cand nu trebuie din prezervativ. Aerul conditionat a mai scos un suspin rece, a clipit din beculetele lui verzi care s-au intosit apoi si a murit. Demn, dar mort. N-am vazut niciodata atata durere pe metru patrat. Ala parastas, ala priveghi, aia comemorare, ce stim noi, e vax. Un paznic privea tavanul ca un pacient aflat pe aparate. De jocuri mecanice, la ce va gandeati? Doua adolescente isi dezlipeau pantalonii scurti de pe fund cu gesturi care, in orice alt context, ar fi fost interzise minorilor. In conditiile alea, numai la sexualitate nu te puteai gandi. Aveai în cap numa gust acru-gretos. Se mai ridica pasiunea in mediul ala ..., maine, la iarna. Dar apropo de iarna, o influenceriita filma tragedia de fata cu filtrul "Snow". Iti dai seama nebunia naibi?
Iar eu... Eu am inteles ca omul modern, nu mai vaneaza caprioare. Cateodată capre, animal sau pozitie, ca n'a pas d'importance. Asta are voie. Insa cel mai mult omul modern vaneaza prize libere, wi-fi free daca se poate si aer conditionat. Am iesit din nou in strada. Soarele era tot acolo. Nesimtit. Rotund. Satisfacut. Fierbinte. Mi-a lipit iar camasa de piept, pantalonii de coapse si lenjeria de orice urma de demnitate umana. Pentru prima data in viata mea, hainele aveau o relatie mai intima cu corpul meu decat avusesera toate fostele iubite la un loc. Erau lipite, lipite. Atunci am priceput ceva. Dupa trei zile de canicula, orice fantana arteziana devine material erotic. Un furtun de gradina poate destrama casnicii sau poate incepe amantlacuri, aventuri amoroase, pe romaneste. Nu va ganditi (doar) la fantezii cu furtunul. Sau, daca vreti voi, ganditi-va!!. Iar un aparat de aer conditionat care functioneaza este, fara discutie, cea mai sexy aparitie din tot orasul. Asa a murit racoarea in ziua aia. Nu cu zgomot. Ci cu un "poc" discret.
Iar orasul, transpirat, excitat, lipicios si perfect convins ca maine va fi si mai cald, si-a vazut mai departe de viata lui.
Caldura mare, mon cher.
Text de citit vara. La piscina, pe buda sau in bucatarie. Nu incercati in dormitor, incalziti degeaba camera de odihna. Incerc sa ma gandesc la un text cu care sa ne racorim impreuna. Zi de vara pana-n seara va doresc. CR_