Cântec de mângâiere-George Ţărnea

Cântec de mângâiere

Ştiindu-te şi bănuind cât suferi
De grija mea, sub stelele pustii,
Inund tăcerea nopţilor cu nuferi
Şi te sărut prin somn, fără să ştii.

Poruncă dau să se deschidă crinii
La fiecare pas pe care-l faci
Şi te condamn în numele luminii –
Să mă aştepţi cuminte şi să taci.

Eu am să vin spre toamnă, nu te teme,
Şi chiar puţin de tot dacă voi sta –
Cu trupul năpădit de crizanteme –
Mă voi lăsa cules de mâna ta.

Apoi să ningă peste noi din soare,
Cu flori prea albe, prea fierbinţi, prea reci
Şi-ntr-un palat cu ziduri de ninsoare
Vom locui înlănţuiţi pe veci.