Cantec de toamna-Nichita Stanescu

O toamna altfel. Cu mine si cu Nichita azi, in prima zi calendaristica de toamna. Stiati poezia de mai jos? Eu nu imi mai aminteam de ea, am citit-o demult, candva. Am in casa, pe undeva, volumul de versuri inedite, Argotice - imi propun sa il gasesc, sa il "desprafuiesc" de amintiri si sa il frunzaresc. Mi se pare (dar nu sunt sigur) ca din acel volum face parte poezia urmatoare. Hai, sa aveti o toamna cu belsug. Da, cu de toate si in toate! (si in toti, ca sa nu se supere....).

Cantec de toamna

Măi, cuțule,
eu sunt Stănescu Hristea,
știi?
Stănescu Hristea, poetul îngerilor.
Cui, ce-i pasă?

Măi, cuțule,
m-am luat prea în serios
cu mâinile de suflet,
așa că-l voi vinde
la talcioc,
să-ți cumpăr pe el, ochii.
Cui, ce-i pasă?…

Am atâta pământ în mine
cât într-un câmp cu iarbă udă.
Nu-l auzi cum sună?
Am adunat trotuarele, toate,
sub tălpi.
La marginea timpului,
lunii îi picau pe jos razele
ca unei hârci.

Am strâns dinții lunii
la marginea timpului,
și mi-am făcut șirag de mătănii,
căci țara nu avea
nici munți
nici timp
nici cer.

Cui, ce-i pasă?