Casa goală-Adrian Pãunescu

Casa goală-Adrian Pãunescu

Nu mă gândeam să-ți spun că este ploaie
Dar mi-a venit așa, în casa goală,
In coșul pieptului o-năbușală
Și am simțit că șira mi se-ndoaie.

Ce nu voiam să-ți spun, iată iți spune,
Aceasta gură, plină de tăgadă,
Vor ochii mei alături să te vadă
De-a pururea , credința slabiciune.

Atunci când plouă, ploaia mă ajută,
Să mă închid în mine, ca o poartă,
Sub cerul pământiu de mare moartă,
Să te privesc, iubita mea tacută.

Si mi se pare-atunci ca ploaia plânge
Pe când pe lume trec lumini de sânge.

Multumiri....M