Ce bine ca esti-Nichita Stanescu

Am vazut un oarecare interes la joaca mea cu "poezie-un autor". Azi am mai indraznit sa postez ceva. E optimista ca vremea de afara. Ploua peste orasul meu de vreo trei zile. Si ca sa nu va suparati prea tare pe mine pentru ca am poluat spatiul de aici cu poezii de "un autor..." vin cu ceva adevarat, special pentru voi, ceva scris de un titan al literaturii universale, hai sa nu ne mai ferim de cuvinte mari. Nichita chiar asta este...un titan. (sa observati va rog, faptul ca vorbesc la timpul prezent de EL)

Ce bine că eşti

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.