Ce-o să spui?-Sorin Poclitaru

Ce-o să spui?
 
Ce-o să spui despre mine când eu n-am să mai fiu?
Mă-ntrebai alintat stând pe pieptu-mi în joc.
Ce să spun, îți spuneam, am să spun c-am fost viu
Și c-ai fost uragan și furtună și foc.
 
O să spun că erai ca un fluture mic
Ce-a zburat către foc fără grijă, grăbit
Și s-a ars pe aripi câte-un pic, câte-un pic
Și de-atâtea arsuri, într-o zi, a murit.
 
O să spun c-ai crezut că poți face ce vrei,
Că-ți plăcea să te-alinți și durere să dai,
Că-ți plăcea uneori vinuri albe să bei,
Că-ți plăcea să tot pleci când voiai să mai stai.
 
O să spun c-ai iubit poate în felul tău,
C-ai crezut că-nțelegi cât e lumea de rea,
Că ți-e bine cum ești, când de fapt ți-era rău
Și că n-ai fost de fapt niciodată a mea.
 
Ce-o să spui?, mă-ntrebai. N-am idee, nimic,
Am urcat, am căzut, am trăit, am murit,
Știu c-am vrut să-ntăresc întâmplarea ce-o stric,
Dar un lucru e clar: te-am iubit. Te-am iubit.