Cea din urmă primăvară-Adrian Paunescu

Adie-a primăvară dinspre stele

și dinspre mugurii conspirativi

pe care tu, cu lacrimile mele,

sub viforele iernii îi cultivi.

 

Și mirosim a mugure perpetuu,

a mugure strivit de capre-n dinți,

a mugure ce vine pe afetul

pe care tu te afli și mă minți.

 

E primăvară-n nasturul de haină

care-a căzut și-a-nmugurit în ger,

pământul însuși, mugure de taină,

se-ascunde-aici și izbucnește-n cer.

 

Te chem să stai cu mine, că fac febră

de-atâta magnetism de muguri verzi,

că, dacă nu, prin moartea mea celebră

și tu ai să apui și-ai să te pierzi.

 

Poți să rămâi aici și-ai să te bucuri

cu ochii mari, la tine-n palme plâng,

să ai destule lacrimi pentru muguri

și pentru cel de sub blazonul stâng.

 

Adie-a primăvară dinspre toate,

viorile asudă în concert,

cu muguri în fereastra ta aș bate :

"Hai, vino jos, să-ți spun că nu te iert !"

 

Nu vom mai fi de-a pururi împreună

ia-ți mugurii, ascunde-te și taci,

miroase-a primăvară și-a minciună,

pe mine nu, înșală alți copaci.

 

Și totuși câtă magică poveste

în focul fiecărei primăveri,

subversiunea ta cu muguri este

un salt, încă un salt, spre nicăieri.

 

Și, vai, e cea din urmă primăvară,

în care ți-e îngăduit să minți,

miroase-a clorofilă dulce-amară

când caprele iau mugurii în dinți.

 

Adie-a primăvară dinspre stele

și dinspre mugurii conspirativi

pe care tu, cu lacrimile mele,

îi scoți de sub zăpadă și-i cultivi.