Completare la o despărțire-Camelia Moisescu
Completare la o despărțire
Poate că nu ști că legea mea îi neuitarea,
Și orice sclipire ai ei în ploaia privirilor tale,
O face să fie steaua mea de toamnă
M-aș despărţi greu de ea aruncând-o pe cer,
Prin noi întru noi stelele se stau pe pământ
Tu să-ți rostogolești privirea
Din când în când asupra mea
Și să-nțelegi că nici iubirea
N-a mai putut a ne salva.
Căci din a timpului amprente
Nimic nu seamăn-a trecut
Știu, confruntările-s demente
Dar, orișicum ne-ar fi durut.
Aștept să mă mai nasc o dată,
Ca să te pot iubi din nou
Și amintirea-ntretăiată,
S-o sparg în tunet de ecou.
Ne-ar fi durut să știm cum ceasul
Cel orb și surd și inocent,
Măsoar-acum amarnic pasul
Dintre cuvânt și sentiment.
Ne-ar fi durut să credem încă
Într-o reluare de destin,
Să trecem des din stâncă-n stâncă,
Cu aerul că ne lovim.
Și să ne tot pansăm o rană
Acută-n vindecarea ei
Lăsând tot sângele la vamă
Și toată gloata de scântei.
Și, dacă nici măcar iubirea
N-a mai putut a ne salva,
Tu să-ți rostogolești privirea
Din când în când, asupra mea...
Aștept să mă mai nasc o dată,
Ca să te pot iubi din nou
Și amintirea-ntretăiată,
S-o sparg în tunet de ecou.
Aștept să mă mai nasc o dată,
Ca să te pot iubi din nou
Și amintirea-ntretăiată,
S-o sparg în tunet de ecou.