Condamnarea la toamna-Emeric Imre
E toamna, e un anotimp apropiat sufletului meu(prietenii stai de ce) si ar trebui sa ii acord ceva mai multa atentie. E multa agitatie in ultima vreme, parca nu e timp de nimic, nici macar de a o lua de la inceput, insa trebuie sa nu ardem nicio zi degeaba, orice secunda din ea sa fie una cu scop precis, de acumulari de odihna sau de iubire. In acest ton, de toamna(o cititoare mi-a adus la cunostiinta ca in ultima vreme scriu cam trist) de toamna frumoasa, calda vin si eu cu poezia de mai jos. Daca va place, faceti ceva sa aflu si eu. In general, daca va place ceva pe aici, faceti ceva sa aflu. Va imbratisez dragilor.
Condamnare la toamna
Daca padurea ne condamna
La nostalgie fara rost
E toamna, vara mea, e toamna
Asa cum poate n-a mai fost.
Atatea taine nepatrunse
Ne cad din brate la un semn
Si suntem imbracati in frunze
Si captusiti cu-n fel de lemn.
Nu e toamna cum esti tu,
Viata mea de toamna, nu.
Singur sunt pe pamant,
Vara decazu...
Mai e in tot un pic de vara
Dar paturi aspre ne-nsotesc
La orice drum mai lung afara,
Prin cai de abur nefiresc.
Mai am senzatia ca-n toate
Pot fi si altfel decat sunt,
Dar muntii-mi pun poveri in spate,
Si simt ca port pe talpi pamant
Dupa cum poate ati observat, a aparut o rubrica noua pe site-ul nostru (al meu si deopotriva al dumneavoastra) o rubrica de Injuraturi si/sau aprecieri, care este de fapt un forum unde oricine poate sa scrie, sa spuna orice in limitele decentei conversationale, sa (ma) critice, sa (ma) injure sau sa ma apostrofeze, cand merit. Si cand nu merit va dau voie..., ca imi sunteti dragi. O puteti face cu nume real sau cu pseudonim, ascunsi in spatele unui anonim total