Copil_Rau_2
05.07.2022 10:45
ATENTIE LA MINE !!! - Acest articol este de la un cap la celalalt un pamflet. Nu are nicio legatura cu viata reala, cu zona asta virtuala, cu mine sau cu voi. Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare. Nu a fost in intentia mea sa aduc vreun demange unui om, planta sau animal de aici. Nimeni nu a avut nimic de suferit. "Nici femei, nici barbati si nici copii". Totul este un pamflet, o polemica ieftina menita sa va destinda fruntea cea lata un pic sau sa va aduca un zambet. Asa veti uita de caldura de afara. Caldura mare, mon cher, caldura mare!
Asa cum se asteptau cititorii in omogena lor majoritate, azi continua CopilRau vorba despre sine. Mai cu mila, mai cu sila, dar scrie. Nu luati totul in serios sau daca totusi luati totul, nu va bateti joc ulterior. Unii zic bullterior dar nu e treaba mea cum gandesc ei. Nu o sa zic eu acum precum Creanga Ion: "Ia, am fost si eu, in lumea asta, un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti, care nici frumos pana la douazeci de ani, nici cuminte pana la treizeci si nici bogat pana la patruzeci nu m-am facut. Dar si sarac asa ca in anul acesta, ca in anul trecut si ca de cand sunt, niciodata n-am fost!" dar nici ca Ion Creanga care zicea : "Stiu ca sunt prost, dar cand ma uit in jur prind curaj." Cu toate ca... daca ma uit in jur.... injur! (v-am zis ca am probleme cu tasta space, adica am probleme cu aia lunga de pe claviatura). Acum ca "v-am facut si cultura" generala sau maresala cum zicea unu' odata, hai sa incep sa scriu si articol pe tema din titlu. Ma tot gandesc la Creanga, da, frumosilor si "la cirese" ma gandesc, si "la scaldat" ma gandesc, la mare, vacanta, odihna si bere rece cu rom (va dau reteta altadata) insa primordial la altceva ma gandeam. Ma sparge Doamna de limbi romane, ca iar am facut fraza lunga cat o zi de vara pana-n seara. Dar poate-mi place... Doamna deh. Doamnele bleh... Ziceam de ceva inteligent de la Creanga si voi ma tot intrerupeti. Maaa, voi vreti si partea a treia. Partea, adica numarul... 3 din acest foileton. Pentru ca va iubesc asa mult... nu va mai fi inca o postare urmarea celei de aici. Dar vorbeam de mesajul motivational a lui Creanga. Iata-l! "Romanului i-e greu pana se apuca de treaba, ca de lasat indata se lasa." Si cu asta am zis tot, gata cu prefata! Acum las Copilu' sa bata campii mai departe.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Nu am fost întotdeauna frumos sau grațios in exprimare sau expirare, dar am făcut întotdeauna lucrurile în felul meu si am facut ce-mi place. Unii au inteles, altii din nefericire pentru ei nu. Sunt multumit insa ca ambele categorii au fost fericite dupa. Sta site-ul asta in picioare de 8 ani. Luna viitoare parca, sarbatoreste cei 8 ani de acasa. E site, nu e blog minunatilor, blogul e ala unde unul isi boteste mintile ca sa scrie un articol, unul singur intr-o zi sau la cateva zile. Aici se intretin zilnic mai multe zone, sunt mai multe articole. Sigur ca vociferati ca poeziile nu sunt ale mele, ca reflectiile nu-mi apartin, dar sa nu uitati de munca de documentare, punere in pagina, formatare si publicarea lor pe site.
Si am ramas un CopilRau. De multe ori in acesti ani m-am împiedicat, m-am bâlbâit și chiar am incercat sa-mi fac propria identitate, drumul prin viață... A fost greu, am fost singur dar am trecut prin toate, completat cu toate umflăturile și vânătăile care au venit odată cu ele, cu belelele, neajunsurile si tristetile.
Am fost frânt, spulberat și lăsat cu inima în bucăți și totuși, nu am încetat niciodată să cred în dragoste și viață si in voi. In cititorii mei. Am devenit melo-dramatic, poate v-am intristat un pic cu randurile de mai sus, dar voi v-ati cerut-o, voi ati vrut sa scrie CopilRau ceva de la el din capatana. Nu-i asa ca v-au trecut fragmente din propria viata prin fata ochilor? Daca da, spurcati autorul cu invective, injurati-l pana la colapsul rotitelor cerebrale generatoare de ineptii ca cele de mai sus. Si pentru ca deja sunteti in stare lacrimossa, continui pe aceeasi linie. Sau cu aceeasi linie. Prafuri facute linie cu cardul Revolut si trase pe nas cu pai de carton, plasticul fiind interzis de UE sau in UE, habar n-am.
Am avut toate motivele să întorc spatele unora, adica sa ma rasucesc de sale la tot ce m-a rănit pe parcurs, dar nu asa sunt eu. Deci am ramas drept, vertical, neintors, rigid. Nu voi lăsa insa niciodată nimic și pe nimeni să mă schimbe... Si de la o vreme nici sa "se intreaca cu gluma" cu mine, orice neaveniti care indoaie mina matalica Parker si cand se semneaza. Proasta! Cu gluma proasta ziceam. Sunt un credincios, un visător și un iubitor de iubire. Cui nu-i place sa scrie acasa. Oriunde ar fi casa lui! Sa scrie par-avion caci daca va scrie par-venit il va recunoaste lumea. Deci, toți cei care vor să mă facă naiv, ridicol, superficial sau nesăbuit... sa incerce sa se abtina, sa lase porta-vocea in cuier langa mantaua de vreme rea si sa nu mai zbiere in piata publica epitete despre CopilRau in fata unora tot la fel ca ei. Adica tot cu doua maini stangi. La scris. Si la gandit. Cred ca le e asa greu sa gandeasca cu... mana...
Sunt totusi bineveniți cu opiniile sau ideile lor, dar asta nu va schimba cine sunt. Ei nu-mi cunosc viata celor 8 ani de online, motivele, unde am fost sau prin ce "am trecut" incercand sa scriu. Nu stiu cata sudoare mi s-a scurs din creier sa ajung sa reusesc sa scriu asa. Dacă ar face-o, ar fi uimiți de faptul că sunt încă în picioare, (nu spun in cate), încă puternic și încă iubitor. De oameni, de semeni, ce semeni... Aia culegi.
Voi fi mereu diferit aici, nonconformist si nestandard in exprimare. Asa a fost construita aceasta zona, și de aceea sunt real, sunt robust, potent literar și voi continua să va iubesc la fel dragi "cetitori" cu inima mea cea mare. Viața e prea trecătoare ca să nu ne prețuim toate momentele sau să nu ne iubim oamenii atunci când putem. Si e prea scurta ca sa nu facem asta in orice clipa. Hai sa trag concluziile ca ma sparge d-nul A. Mi-a zis sa nu ma intind la vorba pe aici cu voi, sa nu profit de spatiul de scris pe care mi l-a oferit azi. Orice concluzie incepe cu un .... "deci" (ha,ha,ha).
Deci, dacă mă cauți, sunt destul de ușor de găsit, arunca o privire in suflet. Mai greu sunt de iubit dar nu toata lumea e perfecta sau facuta pentru asta, cum nici eu nu sunt perfect, doar ati citit pana acum cum sunt. Ce sa faci tu cititorule daca esti imperfect sau asa te crezi. E simplu. Du-te acolo unde este dragostea ta!!!
Acest articol este de la un cap la celalalt un pamflet. Nu are nicio legatura cu viata reala, cu zona asta virtuala, cu mine sau cu voi. Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare. Nu a fost in intentia mea sa aduc vreun demange unui om, planta sau animal de aici. Nimeni nu a avut nimic de suferit. "Nici femei, nici barbati si nici copii". Totul este un pamflet, o polemica ieftina menita sa va destinda fruntea cea lata un pic sau sa va aduca un zambet. Asa veti uita de caldura de afara. Caldura mare, mon cher, caldura mare!