Cuvenite clarificari

Am primit de-a lungul timpului, pe diferite canale de comunicare verbale sau nonverbale, intrebarea urmatoare, fireasca in opinia mea: "Ce e in scafarlia ta CopilRau cand scrii anumite articole rascolitoare de suflete? Cum reusesti sa ajungi in destule ocazii la sufletul cititorilor?"

Despre asta vreau sa facem vorbire azi, in scriitura de fata. Multa lume se identifica cumva cu fapte, ganduri si intamplari citite pe aici. De aici si pana la afirmatii de genul "parca pentru mine ai scris asta" pasii sunt putini si numarati. Vreau sa lamuresc acest aspect.

Dupa cum stim, anumite persoane rezoneaza intr-un anumit fel unele cu celelalte. Unele o fac mai profund, mai mult, altele mai superficial, insa rezoneaza. Se creeaza unde de interes intre ele daca compatibilitatea instaurata este putin peste medie. Cand ne gandim la unde ne gandim la sunet, ca ne este cel mai la indemana pentru a intelege evenimentul in desfasurare. Din fizica de liceu ne amintim faptul ca fenomenul fizic al sunetului este o perturbare a materiei care se transmite de la sursa sa spre exterior. Sunt simple lucrurile acum, nu? V-am ridicat, cu bunatatea care ma caracterizeaza dintotdeauna, ceata de pe ochi, panza de paiajan din priviri, nu? Cum nu??? Pai in acest caz sursa ... sunt eu cu articolele aici ce fata. Perturbarea materiei poate fi oftatul involuntar, nodul in gat sau lacrima din coltul ochiului stang. Daca cineva dintre voi se "simte vizat" in vreun articol sau simte ca "acolo e sigur vorba despre el" inseamana ca intre acea persoana si "sursa" exista niste frecvente armonice care ii permit sa isi largeasca aria de perceptie dincolo de taramul cuvintelor scrise. Ca sa ramanem la capitolul sunet, pot afirma ca spectrul sonor sau seria armonică (de armonice superioare) reprezintă ansamblul de frecvențe produse la punerea în vibrație a unui oscilator armonic, ale căror intensități sonore sunt descrise separat. Eu sunt in acest caz, oscilatorul armonic care intra in rezonanta cu unul sau altul dintre voi in functie de traire, simtire, iubire, sau starea de moment. Ce este un oscilator armonic? Hai!!!, mai puneti si voi mana pe carte, ca merita, luati pachetul ca din 5 incercari puteti "trage" o dama de inima rosie. Sau un as, norocosilor! Revenim la subiectul nostru, cred ca daca un cititor "este acolo" parte din vreun articol sau altul, se intampla pentru ca a reusit sa interactioneze cu undele (cerebrale, daca vreti voi) emanate de un articol sau altul, rod al neuronului meu personal. Stim cu totii ca prin undă   înţelegem tabloul spaţio-temporal al unei mărimi fizice a cărei perturbaţie se  propagă  într-un  mediu dat.

"V-am rupt capul" cu atatea explicatii tehnice? Hai sa zic mai simplu. Unda  reprezintă  propagarea  într-un  mediu, cu viteză finită, a unei perturbaţii variabile în timp. Bagati la cap... sau oriunde vreti voi ce am scris, cititi de doua ori daca e nevoie pentru ca in fizica este ca-n viata. Adica, mărimea perturbată, (nu ganditi burienos), indiferent de natura ei, (nu vorbim de sau in natura), variază în funcţie de coordonatele spaţiale şi de timp. De acolo vine si vorba: "vrei , nu vrei, acum te afli pe aceeasi lungime de unda cu mine!", adica gandim si simtim la fel in momentul T0 (t zero).

Asta e concluzia acestui articol, de fapt. Gandim si simtim la fel in acea unitate de timp, eu cand am scris si voi cand ati citit. Nu mai dezvolt subiectul legat de "fiecare cu timpul sau" pentru ca riscam sa ne apuce noaptea si mie parintii nu imi dau voie sa stau de vorba cu "necunoscutii" noaptea. De necunoscute nu mi-au zis nimic, nu mi-au interzis. Alooo, era vorba de necunoscute matematice, x,y,z intru-un sistem de referinta tridimensional, (pai cum altfel?). Pe firul logic al expunerii de mai sus, putem stabili urmatoarele: Cu cat va regasiti mai tare (ce cuvant!) in articolele mele, cu cat va regasiti in mai multe scrieri, cu cat simtiti sufletul mai share cu al meu (din text), cu atat mai mult rezonati la cote inalte cu autorul. Nu vreau sa vorbesc mai mult, sa nu se interpreteze in vreun mod nefericit, subiectiv care ar putea sa lezeze cumva siguranta echilibrului vostru sufletesc.

Asa este ca am facut praf o genialitate de idee pentru un articol? Daca raspundeti afirmativ...."suntem pe aceeasi lungime de unda" cu mine. Daca asta este bine sau rau, sa decideti voi. La sfarsit vreau sa fac o marturisire cu toate riscurile derivate de aici. Cand scriu, ma gandesc la fiecare din voi!!! La fiecare, cu toate bunele si relele lui, cu calitati si defecte, la fiecare cu tot sufletul si cu toata admiratia mea prost disimulata in neutralitate! Si cu toata dragostea! Hai s-auzim numai de bine... pentru ca sunetul astfel obtinut sa poata fi modelat ca undă de presiune luând în considerare modificarea presiunii față de presiunea medie. (sic?!) Vaaai cum ganditi.... si mai ales la ce.... vis a vis de modificarea presiunii.....

Si... s-a vrut un articol serios. Atat a..., iesit azi!