Daca viata iti ofera...
Vad numai lume trista pe strada. Posomorata. Ingandurata. Vad mult gri, accentuat poate si de o iarna lunga. Vad putin optimism, foarte putin. Sigur, motive or fi dar... "Daca viata iti ofera lamai, fa limonada !!!". Este este subiectul pe care il propun azi pentru voi. CR_dixit
Daca viata iti ofera lamai, prima reactie fireasca este sa faci o grimasa. Adică, pe romaneste, sa te strâmbi acru, botindu-ti fatza din fericire pentru tine, reversibil. Pentru ca lamaile, sunt la fel ca unele dimineti de luni, când nici iarba nu crește (ce sa mai zicem de... altceva), sau ca unele facturi neasteptate (stiti voi de care), care nu vin niciodata cu zahar din partea casei. Sau dacă ai dori să vină și cu zahăr, ai plati pe el pret exorbitant. Dar exact aici incepe povestea. Hai s-o..., impreuna. S-o depănăm (sigur, ar merge și "s-o depanăm”) împreuna, dar rămânem la prima varianta. Am folosit diacritice aici, doar aici, ca sa intelegeti sensul. Obisnuiesc... fara. AICI, sa scriu fara diacritice.
Viata, in marea ei intelepciune usor suspecta (și nu mai rade cititorule, tu chiar nu reușești sa stai un pic concentrat pe text?), pare sa aiba un depozit imens de lamai. O fi d-ala en-gross, o fi distribuitor planetar, nu știu, mai studiez. Unele mici si acre, altele uriase, de parca ar fi fost crescute special pentru momentele cand tocmai ai zis: "Ei, acum lucrurile chiar merg bine" Ca așa se întâmpla în viața, o duci bine și...vine lamaia. Trebuie, în general, sa te feresti de asta, de la lamaia din parbrizele mașinilor blonde, pana la lamaia cea din viața. Deci pac! O lamaie. Mare, posibil supra-alimentata cu nutrienti chimici! Unii oameni se uita la ea si spun: "De ce eu?”. Altii mai smecherasi de felul lor întreabă "Bine… dar unde e zaharul?”. Sigur ca nu o să îl primeasca niciodată, dar oportunismul nu a ucis pe nimeni, și întrebarea n-are cum sa strice. Cu toate ca... e mai bine taci si sa creadă lumea ca ești prost, decât sa vorbești sau sa intrebi prostii și sa inlaturi orice îndoială, orice speculatie. Iar o alta categorie rara de oameni, suspect de optimista, spune: "Perfect! Facem limonada.”
Acum, sa știți de la mine, ca adevarul filozofic, ascuns discret intre doua felii de citrice, este ca nimeni nu primeste de la viata, lamaile cu instructiuni de folosire sau bune practici. Sau cu prospect d-ala OTC măcar. Nu exista nicaieri un manual universal intitulat „Ghidul oficial pentru transformarea dezastrelor in bauturi racoritoare.” Și atunci ce e de făcut? Fiecare improvizeaza. Unii pun prea mult zahar si obtin ceva dubios, cleios, diabetic. Altii uita apa si raman cu o pasta amara, respingatoare, galben-verzuie. Dar din cand in cand, cineva nimereste proportiile. Aici e filozofia pe care nici unul dintre voi nu a decelat-o pana acum. Atunci se intampla ceva interesant: lamaia nu mai este o problema de viata. Ea devine ingredient. Poate ca asta e mica ironie cosmica a existentei: viata nu promite dulceata. Și nici dulcegariile de genul, șefule o să aveți un fir de par pe rever, permite-ti sa îl scutur în avans. Viața promite doar materie prima, bruta, reala si adevarata. N-ai cum sa pacalesti asta, fara sa te pacalesti pe tine, oricat de șmecher te crezi. Materie prima deci! Uneori e miere. Alteori e lamaie. De multe ori e o combinatie suspecta din amandoua. Iar rolul nostru, in acest mare laborator al absurdului elegant (zi măcar bravo pentru formularea asta, ca mult mi-am bătut capul sa o ... scot), nu este sa alegem fructele. Sau mierea. Asta pare sa fie treaba Universului. Fiecare cu treaba lui, cu rolul sau. Rolul nostru este sa ne uitam la ele si sa spunem: "Hmmm… oare ce bautura iese din asta?”. Și să mergem înainte cu capul sus. Pentru ca, la urma urmei, filosofia vietii s-ar putea rezuma la o reteta foarte simpla: (ia agenda si noteaza!): un pic de acreala (exista), putina rabdare (unii au mai multă, alții mai putina), doua linguri de umor (cel putin dar daca se paote mai mult cu atat mai bine) si suficient curaj cat sa amesteci totul. Iar daca limonada iese prea acra…, mai adaugi zahar. Sau prieteni, sau texte made în CopilRau style. De multe ori functioneaza la fel de bine ca zaharul, mierea sau pastila de stevie. Îți indulceste spiritul, adauga un pic de roz în viața si un zambet pe moaca. Si daca nici asa nu iese ok limonada aia, macar ai o poveste buna de spus. Și apoi poti folosi limonada aia la un ceai. Un ceai, o limonada și o poveste. Câștigi din mai multe părți și capeti și oarecare imunitate pe fond de aport sporit de vitamina d-aia C. Iar uneori, asta e cea mai buna limonada pe care o poti face dintr-o lamaie.
Iar daca viata continua sa-ti trimita lamai din belsug, una dupa alta, exista doua explicatii posibile: fie Universul are mare incredere in talentul tau de barman existential, limonagiu șef, fie pur si simplu a gasit adresa gresita pentru livrarea de citrice. Curierul, nepalezul, nu a înțeles strada. A gresi este omenesc sau cum zicea Seneca...sau Cicero... mereu a fost o ambiguitate cine a zis, Errare humanum est, perseverare autem diabolicum. In ambele cazuri expuse la inceputul acestui paragraf, zambeste, scoate un pahar mare, adauga gheata si spune calm: "Bine, Universule... hai sa vedem ce cocktail filozofic mai iese si din asta!" A, și nu uita. Pune și rom. MULT. Eventual Dictador M‑C Lalique 1980 Rum sa fie. Sau dacă nu aveți atâta cascaval pentru o sticla d-asta, puteți incerca, chiar aveți voie, sa puneți și Legacy by Angostura, dar pentru asta grăbiți-vă, mai sunt doar vreo 20 de sticle în lume.
Azi doar atat. Cu expresia lui Cicero de la final, mi-a venit o idee pentru o tema viitoare. Sa vad insa daca pot s-o fak. Pot sigur. Crede, non quaere, Sau cerceteaza, nu te opreste nimeni!!! CR_