De ce nu dureaza relatiile?

V-ati intrebat vreodata de ce nu dureaza relatiile in ziua de azi? Daca nu ati gasit inca raspunsul sau raspunsurile care sa va...satisfaca(o sa vorbim si de safisfacere intr-o zi) incerc eu cu umilele mele mijloace si experiente in domeniu sa dau putina lumina acestui subiect. Vreau de la inceput sa luati cele de mai jos ca o parere personala, sa bagati la cap ca nu e universal valabil ce e scris si ca pana la urma..."fiecare isi merita soarta". Imi place ideea asta cu "De ce?". Ma gandesc la un nou topic posibil numit asa, cu un prim articol "De ce sunt naiv, de ce sunt minunat, de ce sunt credul, de ce sunt asa bun". Era o gluma, nu voi infiinta asa ceva pe aici prea curand. Hai sa lamurim azi, acum, aici,"De ce nu dureaza relatiile in vremurile noastre cotidiene?"

Pentru ca oamenii nu accepta sa li se spuna ca gresesc. Nu vor sa isi recunoasca greselile si sa incerce sa si le indrepte. Oamenii nu stiu sa comunice. Ei arunca la cos sentimente, momente si persoane dragi, in loc sa incerce sa remedieze problemele. E mai usor sa iei ceva nou decat sa repari ceva stricat. E mai usor sa zici "in fine, hai sa o lasam asa" decat sa zici "hai sa vedem cum putem rezolva".

De ce este atât de greu ca o relatie să dureze în zilele noastre? De ce esuăm de fiecare dată să iubim, în ciuda faptului că încercăm din răsputeri? De ce au devenit oamenii dintr-odată incapabili să stabilească si să mentină relatii care să dureze? Oare am uitat cum să iubim? Sau, mai rău, am uitat ce înseamnă iubirea?

Nu suntem pregătiti. Nu suntem pregătiti să facem sacrificii, să facem compromisuri, să iubim neconditionat. Nu suntem gata să investim totul pentru ca o relatie să functioneze. Ne dorim ca totul să fie usor. Suntem lasi, renuntăm usor. Nu este nevoie decât de un singur obstacol ca să ne dărâme. Nu îi dăm ocazie dragostei să crească, ne dăm bătuti prea repede.

Noi nu căutăm dragoste, ci doar senzatii tari si emotii puternice. Ne dorim să avem pe cineva alături care să se uite la filme cu noi si alături de care să ne distrăm, nu pe cineva care să ne înteleagă chiar si în momentele de liniste cele mai profunde. Doar petrecem timp împreună, nu ne formăm amintiri. Nu ne dorim viata aceea plictisitoare. Nu ne surâde ideea unui partener de viată, ci doar a cuiva care să ne facă se ne simtim energici, plini de viată în clipa prezentă, acum. Când senzatiile dispar, descoperim că nu suntem deloc pregătiti pentru lucrurile de zi cu zi. Nu credem în frumusetea predictibilitătii pentru că suntem prea orbiti de senzatiile unei aventuri.

Avem fobia angajamentului. Considerăm că nu am fost meniti să facem parte dintr-o relatie serioasă. Nu vrem să ne stabilim undeva. Numai gândul în sine ne sperie.

Ne cufundăm în inconsecventa vietii de oras, nemailăsând loc pentru dragoste. Nu avem timp să iubim, nu avem răbdare să facem fată unei relatii serioase. Suntem persoane ocupate, care aleargă după visuri materialiste, iar dragostea nu îsi găseste loc în niciun domeniu. Relatiile nu sunt decât niste simple aranjamente profitabile.

Căutăm satisfactie imediată în orice latură a vietii – lucrurile pe care le postăm online, carierele pe care le alegem si oamenii de care ne îndrăgostim. Ne dorim, însă, maturitatea unei relatii care se dobândeste în timp, legăturile emotionale care se dezvoltă de-a lungul a ani de zile, sentimentul apartenentei, desi de-abia ne cunoastem unul pe celălalt. Aparent, nimic nu este demn de timpul si de răbdarea noastră – nici măcar dragostea.

Preferăm să petrecem câte o oră cu fiecare pesoană dintr-un grup de 100, decât să petrecem o zi întreagă cu o singură persoană. Ne place să avem "optiuni". Suntem persoane "sociale". Considerăm mai important să întâlnim oameni decât să îi cunoastem. Suntem lacomi. Vrem să avem totul. Întrăm într-o relatie de la cea mai mică atractie si ne retragem atunci când găsim pe cineva mai bun. Nu ne dorim să scoatem ce este mai bun dintr-o persoană, ci ne dorim ca ea să fie perfectă. Intrăm în relatii cu o multime de persoane, dar rar pornim cu ideea că aceste relatii o să si dureze. Suntem dezamăgiti de toată lumea.

Suntem generatia combinărilor si despărtirilor rapide. Mai întâi facem sex si de-abia după aceea luăm hotărârea dacă ne angajăm să si iubim. Sexul în afara unei relatii nu mai este un tabu. Relatiile nu mai sunt atât de simple.

Tehnologia ne-a adus mult mai aproape unul de celălalt, atât de aproape încât este imposibil să mai respiri. Prezenta noastră fizică a fost înlocuită cu mesaje scrise sau audio, cu shapchaturi sau cu convorbiri video. Nu mai simtim nevoia să petrecem timp împreună. Deja stim prea multe unii despre ceilalti. Nu mai avem despre ce să vorbim.

Suntem o generatie de pribegi, care nu pot sta în acelasi loc prea mult timp. Toti avem fobia angajamentului. Considerăm că nu am fost meniti să facem parte dintr-o relatie serioasă. Nu vrem să ne stabilim undeva. Numai gândul în sine ne sperie. Nu ne putem imagina o viată întreagă alături de o singură persoană. Ne ferim de astfel de lucruri. Dispretuim permanenta ca si când ar fi un dusman al vietii sociale. Ne place să credem că suntem "diferiti" de ceilalti, că nu ne conformăm normelor sociale.

Suntem o generatie căreia îi place să se numească "liberală" din punct de vedere sexual. Facem diferenta între sex si dragoste, sau cel putin asa credem. Suntem generatia combinărilor si despărtirilor rapide. Mai întâi facem sex si de-abia după aceea luăm hotărârea dacă ne angajăm să si iubim. Sexul vine usor, loialitatea, nu. A face sex este echivalentul îmbătării. Nu avem nevoie decât de satisfactia imediată. Sexul în afara unei relatii nu mai este un tabu. Relatiile nu mai sunt atât de simple. Există relatii deschise, prieteni cu beneficii, întâlniri ocazionale, relatii de o noapte, fără obligatii – am lăsat prea putină exclusivitate pentru iubire, în vietile noastre.

Nu permitem nimănui să intre în viata noastră si nici nu iesim din zona noastră de confort ca să iubim neconditionat pe cineva. Stăm ascunsi în spatele zidurilor pe care ni le-am ridicat si pândim, căutăm dragostea, iar atunci când o găsim, fugim de ea.

Suntem generatia practică, generatia care functionează doar pe bază de logică. Nu mai stim să iubim nebuneste. Nu ne-am mai cumpăra un bilet de avion să mergem undeva departe doar ca să vedem persoana iubită. Ne-am despărti din cauza unei distante atât de mari. Suntem prea rationali pentru a iubi. Prea rationali pentru binele nostru propriu.

Suntem o generatie temătoare – ne este frică să ne îndrăgostim, ne este frică de angajamente, de nereusite, ne temem ca nu cumva să fim răniti, să ne fie inimile frânte. Nu permitem nimănui să intre în viata noastră si nici nu iesim din zona noastră de confort ca să iubim neconditionat pe cineva. Stăm ascunsi în spatele zidurilor pe care ni le-am ridicat si pândim, căutăm dragostea, iar atunci când o găsim, fugim de ea. Dintr-odată, "nu putem să îi facem fată".

Nu vrem să fim vulnerabili. Nu vrem să lăsăm pe cineva să ne vadă sufletul descoperit, să ne vadă asa cum suntem. Ne protejăm prea mult. Nici măcar nu mai punem pret pe relatii. Renuntăm la oamenii minunati din vietile noastre pentru "ceilalti pesti care înoată în mare". Nu îi mai considerăm importanti.

Nu este nimic în lumea aceasta să nu putem dobândi sau cuceri si totusi, iată-ne purtându-ne atât de stângaci când vine vorba de jocul iubirii – cel mai fundamental instinct uman. Și ei numesc asta evolutie.