DE CE NU TE POT IUBI DUMNEZEIEŞTE (I)-DAN VERONA
Azi avem Dan Verona. Am preluat acest poem dintr-o editie bilingva romano-engleza, "Selected Poems" aparuta la editura Contemporary Literature Press, Bucureşti 2011. Este o adevarata capodopera literara, este frumos scrisa, tradusa si redactata. Astazi va ofer primul poem din trilogia "De ce nu te pot iubi Dumnezeieste". Daca sunteti cuminti si daca va place, promit sa aduc in fata ochilor vostrii si restul.
DE CE NU TE POT IUBI DUMNEZEIEŞTE (I)
Pentru că vechile minuni
au fost controlate cu lupa
şi dezminţite iar cele noi
au avut atâtea defecte de fabricaţie
şi nimeni nimeni nu ştie să le repare
Pentru că albastra pânză a cerului
e uneori atât de îngustă
încât cămăşile ne ies mult prea mici
şi pantalonii prea scurţi
Pentru că ne naştem în pielea goală
şi nu ne putem apăra
de mulţimea ghişeelor în care suntem parafaţi
şi când pielea nu mai poate respira de
mulţimea ştampilelordragostea ne părăseşte
Pentru că binele şi răul
nu există în stare pură
şi ne cheltuim ani grei
să învăţăm câte ceva
despre iluzoriul zid despărţitor
Pentru că uneori caut zile întregi
pielea de căprioară
cu care-mi şterg ochelarii
şi o găsesc
frunzărind albume vechi cu păduri
Pentru că suntem sechestraţi
de toate lucrurile
ce se vor în centrul atenţiei
implorând milă sau ajutor
şi nu ştiu dacă o fac
din răzbunare,
singurătate
sau infirmitate
Pentru că ziua naşterii mele
mă vizitează în somn
întotdeauna cu buzunarele întoarse
pe dos
Pentru că pur şi simplu vin spre tine
învârtindu-mă ca o roată ce-şi continuă călătoria
şi după ce diligenţa s-a făcut praf
în prăpastie
Pentru că în privirea ce mă urmăreşte
există un ferăstrău
pregătit să-mi taie umbra
cu prima ocazie
Pentru că există un regat cu maci aurii
care înfloresc
ori prea devreme ori prea târziu
Pentru că văd uneori nişte
oameni foarte mici
aruncând umbră cât Turnul Eiffel
Pentru că eternitatea a încetat
o dată cu moartea bunicului meu
şi pentru că nici o stradă nu-i poartă numele
deşi cel puţin un oraş
a mâncat viaţa şi merele
Pentru că ziua de mâine
mă propune sistematic
pentru Marele premiu
destinat
celor ce aşteaptă ziua de mâine
Pentru că oriunde întoarcem capul
dăm de un sfinx
care ne ia la întrebări
Pentru că ori de câte ori mă strigi în somn
nu ajung niciodată la timp să te apăr
şi abia ţipătul mă trezeşte
Pentru că se întâmplă să aud noaptea
zgomot de popice căzute
şi căderea mi se pare mult prea umană
să mai pot adormi
Pentru că istoria o şterge din prima linie
mulţumindu-se s-o descrie prin ochean
şi uneori nici nu vrea să dea ochii
cu cei pe care i-a înşelat
Pentru că am vrut să-ţi dăruiesc
o căsuţă de turtă dulce
dar nu ştiu pe unde am rătăcit-o
şi nu-mi rămâne decât să mă înec
în amărăciunea mâinilor goale
Pentru că garnizoana asta rotundă
ce se învârte în jurul soarelui
îmi dă uneori o ameţeală cumplită
încât trebuie să mă ţin de
stâlpii de telegraf
să nu alunec în gol
Pentru că soarele
îşi ridică laba lui de leu
în care mereu se află o aşchie
şi nu ştiu dacă nu cumva
o face înadins
şi nu ştiu de ce
treaba asta
nu îngrijorează pe nimeni
[1986]