DE CE NU TE POT IUBI DUMNEZEIEŞTE (II)-DAN VERONA
Asa cum am promis ieri, continuam cu al doilea poem din ciclul "De ce nu te pot iubi Dumnezeieste".
DE CE NU TE POT IUBI DUMNEZEIEŞTE (II)
Pentru că risipesc foarte mult timp
gândindu-mă cum Dumnezeu
reuşesc poştaşii
să rămână întregi
dându-ţi cu aceeaşi mână
şi veştile bune şi veştile rele.
Pentru că uneori nimeni nu vrea
să se despartă de haină
să acopere goliciunea statuii.
Pentru că în faţa oricărui zid
lăsăm un cal troian
şi prada nu-i decât un lung şir
de candele moarte
Pentru că de
mult n-am mai văzut
un autentic hoţ de cireşe
Pentru că vin zile în care ar fi
o binecuvântare dacă
maica te-ar reprimi în pântecul ei
Pentru că nu pot întoarce şi celălalt obraz
fără să ripostez
fără să mi se urce sângele la cap
când cineva se leagă de îngerul meu
Pentru că sunt greşeli de-o secundă
care nu se pot repara într-o mie de ani
Pentru că ţi-am promis să-mi fac un buzunar
special pentru tine
dar totdeauna intervine ceva mai urgent
şi nu-mi pot ţine promisiunea
Pentru că tramvaiul ce mă duce spre tine
abia aşteaptă o intersecţie
să poată sări de pe linie
Pentru că vânatul fuge în zigzag
şi în urma lui glontele
execută aceleaşi mişcări
Pentru că în memoria mea
se trezesc amintiri
care întotdeauna au mers tropăind
Pentru că există un hohot de râs
care face să-ţi curgă sânge din nas
Pentru că iată scândura cu noduri
se aruncă şi
când mă gândesc la mine mă cutremur de frig
Pentru că eternitatea e atât de scurtă
şi mie mi-ar trebui câteva
doar pentru a-ţi îmblânzi părul
ce se retrage speriat între perne
şi mă muşcă de degete
Pentru că uneori vine un poem
şi urlă la mine
şi mă întreb ce l-o fi apucat
şi se întâmplă să urlu şi eu
la câte-un poem
şi el se întreabă ce m-o fi apucat
Pentru că mi se sting toate luminile
când aud psalmii câinelui
din pielea de tobă
Pentru că unii sfărâmă o piatră
pentru care Dumnezeu a cheltuit
milioane de ani să o nască
pentru care va cheltui milioane de ani
să o reconstituie
Pentru că a mai trecut o duminică
înmulţind urmele de bicicletă
de pe pereţi
Pentru că locuim la etajul şapte al cerului
şi deseori ascensorul ne reţine ostateci
şi până să vină mecanicul să ne elibereze
izbim cu pumnii în celula metalică
şi ne strigăm durerea în jargon
şi sfârşim prin a deschide uşa apartamentului
transformaţi în două antice furii
[1986]