De dragoste-Nichita Stanescu

 
De dragoste

Uneori în locul inimii îmi bătea luna,
și-atunci, noaptea, gândurile nu le puteam lega de copaci și de turnuri și de nouri
iar tu, femeie, trecând pe acolo, te înnodai în ele
și rămâneai, nebănuind nimic.

În nesomn îmi clătinam tâmplele
de parcă aş fi smuls din mare un năvod
cu mii de chipuri de-ale tale repetate
zbătându-se luminiscent, în el.

Şi nu voiam să mai pleci nicăieri,
ci în noaptea felină
aproape lucind de un ecou al stelelor,
să te apropii, să te apropii în lungul gândurilor mele
până îţi voi simţi răsuflarea
şi-atunci, deodată, să se facă ziuă.