De Sfantul Nicolae
E sarbatoare mare azi, printre crestinii ortodoxi. E Sfantul Nicolae. Mi-am permis un text...., aievea sa va duca cu gandul. Nimic spectaculos, doar o incercare literara pe care sa o gasiti azi in ghetute, De la acelasi ... CopilRau!
In fiecare an, noaptea de Sfantul Nicolae ma gaseste cu aceeasi emotie de copil, de Copil d-ala Rau de care (sper) ca va place, macar din cand in cand, copil imbracat in haine de adult. E ceva magic in ritualul linistit al pregatirii ghetelor: lumina calda, mirosul de portocala, (mai tii minte? coji de portocale... de la vin fiert la ceai, fiecare cu cana lui), promisiunea unui dar mic, dar incarcat de simboluri, de emotie si suflet. DA, dar incarcat cu milioane de celule de suflet. Si anul acesta, inainte sa asez ghetele la usa, tu ai venit in spatele meu, ca o completare fireasca a serii. TU... Tu ai venit... Nu era nimic zgomotos in felul in care m-ai atins; doar un gest bland, suficient cat sa imi schimbe respiratia si sa imi incalzeasca pielea. Uneori lucrurile simple devin cele mai intense, mai ales cand vin din partea cuiva care stie sa citeasca tacerea dintre cuvinte. Si tacerea dintre NOI. Apropo, TU stii sa ma "citesti" printre cuvinte? Da, stii. Hai sa exemplific!
— "Ai fost cuminte?" m-ai intrebat cu un zambet care nu ascundea nimic. Ma intrebi asta adesea, ca si cum necumintyenia mea ar fi un lucru frecvent. Poate zici asa pentru ca...sunt CopilRau, cine stie? Poate tu...
Am ras, stiind ca raspunsul nu poate schimba nimic din desfasurarea ulterioara a evenimentelor. (lasati si voi dragii mei cititori imaginatia sa va... sburde. DA, pe campii). In seara aceea, cadoul nu mai era doar ceva pus in ghete, ci felul in care ni le umpleam unul altuia cu prezenta, cu dor si cu un fel de tandrete care avea o vibratie aparte, abia sesizabila, dar imposibil de ignorat. Cat sunt eu de mare, chiar CopilRau fiind, as incapea in ghetele tale? As incapea tot? Tot, tot?, cu totul??? tot cu totul?, esti sigura? Si uite asa, seara nu mai era despre un personaj legendar, religios care aduce daruri, ci despre noi doi. NOI, ascunsi intr-o intimitate calda, in care fiecare gest spunea mai mult decat orice cuvant. Seara era despre NOI!!!
Ai asezat in gheata mea o mica surpriza — simbolica, delicata — apoi m-ai tras aproape, ca si cum adevartul cadou fusese, de fapt, apropierea ta. Apropierea calda, apropierea asteptata, dezvelita de toale, de vesminte. Iar eu, fara sa spun nimic, am stiut ca noaptea de Sfantul Nicolae isi gasise magia ei matura: blanda, jucausa, cu o dorinta domoala, dar clar prezenta. Nu dau detalii suplimentare. Mereu la sfarsit de text trebuie sa trag... O concluzie., desigur! In sfanta zi de azi concluzia e una singura: Poate ca asta e, de fapt, frumusetea sarbatorii de astazi: nu darurile, ci oamenii cu care alegem sa le traim. Real, virtual, in suflet sau in vis. Iar anul acesta, "NOI" a fost cel mai frumos dar.
Asa a fost textul de azi. Nu sunt acasa, pe baricade, dar am vrut sa nu treaca ziua fara sa gasiti ceva in cizmele de pe site-ul asta. Ceva de la mine. CR_dixit, adica!