De toamnă-Sorin Poclitaru

De toamnă

O frunză, două, trei… și toamna vine.
Am s-o aștept, din nou, la o cafea,
Să-mbătrânesc alăturea de ea,
Într-o poveste-a dorului de mine.

A câta toamnă-i asta de apare…?
O simt de parcă eu sunt cel ce vin
Și cresc în mine struguri pentru vin,
Pe care-i calcă timpul în picioare.

Câte culori am strâns în pieptul meu,
Că aș putea să colorez o zare!
Sunt lacrima ce-a devenit culoare
Când s-a prelins din ochi de Dumnezeu.

Cum vine toamna…! Vine deodată,
Prin cer se-adună îngeri la taifas
Și mai nimic din vară n-a rămas,
De parcă n-am fost vară niciodată.

Și, totuși, am știut să înverzesc
În vara mea frumoasă și departe…
Să vină toamna ca, uitând de moarte,
În frumusețea ei să-ntineresc!