despre iubire
Iubirea e un dans...in doi… Un dans fara muzica, doar cu chimie. Si fizica daca vreti voi. Nu educatie-fizica istetii mei..., metafizica. Nu ne aducem aminte de Brucan si zicerea sa despre metafizica, bine? (cu toate ca el a vrut sa spuna atunci: "Eu mă situez între metafizică şi catharsis!"
Uneori oamenii se întâlnesc. Aparent întâmplător. Aparent la timp. Aparent se plac si aparent se intampla iubirea. Aparent, toate sunt minunate in acest punct de inflexiune sentimentala. (trebuie sa fiu atent la scris ca mereu ma supervizeaza pe aici cate un cititor sau altul care ma corijeaza mai apoi, ma corecteaza si ma dojeneste amical daca am dat de pamant cu limba...romana, fireste. Sunt copil, mai gresesc si eu. CopilRau, dar tot copil, sa nu uitati). Revin.
Uneori, oamenii se pierd. Aparent pentru totdeauna. Aparent din vina unuia. Aparent din vina altuia. Adevărul însă este că nu e vina nimănui şi nimic nu e aparent. Tineti minte, nu voi mai repeta, nimic nu este aparent sau intamplator. Nimic întâmplător deci. Undeva, cândva, în Univers două bobiţe de praf de stele (sunt maturator de praf de stele, ce mult mi-a placut metafora asta cand am citit-o prima data), s-au întâlnit şi s-au iubit. S-au alergat peste tot cerul, printre toţi îngerii şi şi-au promis să nu se uite. Şi nu s-au uitat, cu toate ca Minulescu e de parere ca “Şi-am să te uit - / Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.” Inimile lor îşi vorbeau în tăcere. (Doamna pedagog, e bun timpul naratinunii?
De multe ori mă întreb ce înseamnă să iubești, dar si dacă a iubi înseamnă a-ți aprecia prezența. Dacă a iubi înseamnă a-ți simți absența și a suferi din cauza asta... la naiba dacă asta înseamnă să iubești, atunci te iubesc la nebunie. Nu e foarte adanca fraza asta cu a-ti simti absenta, dar cred ca “merge”. (apropo, a-ti in constructia asta lingvistica se scrie cu cratima pentru ca desi omofonele ati si a-ti se pronunta la fel in limba romana se scriu diferit, cele cratima cand urmeaza un verb la infinitiv. Zic bine Doamna? Trec clasa la gramatica?. Macar la gramatica. Va rooooog!!!)
Cine nu a iubit înseamnă că nu a trăit cu adevărat, iar viaţa lui este un nimic, iar cine nu a suferit, e păcat că s-a născut. Si cine s-a nascut nimic…. nimic moare. Hai sa detaliez, pana nu apucati telefonul sa sunati la vreun asezamant de “glumeti” ca sa il salte pe copilul asta rau. Cui ii place suferinta? Nimanui, desigur, dar… Fără suferinţă omul nu e om, ci un robot, ce nu cunoaşte sentimentul urii şi al iubirii!! Am pus ura inaintea iubirii, ati vazut? Dacă viaţa mea ar fi o clipă petrecută alături de tine, nu mi-aş dori alta. (aici e timpul prezent asumat, pentru ca cititorul sa se contopeasca cu textul). Este de ajuns să ştii că undeva, acolo, nu prea departe, este cineva pentru care reprezinţi tot ce e mai frumos, mai cald, mai bun. E mare lucru asta. Oricum pentru mine TU ești minunea din viața mea. (se respecta considerentele enuntate mai sus pentru folosirea timpului prezent)
Se spune că atunci când întâlneşti persoana predestinată simţi că nu mai ai nici o raţiune. (“mi-am pierdut uzul ratiunii”). Simţi că eşti în stare să faci orice pentru ea sau pentru el. “Simt că fără tine nu aş mai ştii să trăiesc”. Am mai scris despre asta, frunza-n vant fara, suflet naufragiat, om pierdut, spatiu gol si gol in suflet. Am scris, dar cine sa ma citeasca in profunzimea cuvantului meu? Sau m-ati citit si inteles... Eu asta simt pentru tine.. simt că fără tine nu aş mai ştii să merg, fără tine nu aş mai ştii să visez, fara tine nu as mai stii sa traiesc, fara tine nu as mai sti sa respir, sa vorbesc, sa fiu, sa-mi fiu. Va sunt cunoscute declaratii de genul asta dragi cititori? Iubirea face minuni.
Acum va rog sa imi permiteti sa va arat o replica din romanul Lelia a lui George Sand
“Cine eşti tu? Şi de ce iubirea ta seamănă atâta durere în jur? De bună seamă că există în tine o taină îngrozitoare şi necunoscută oamenilor. Cu siguranţă că nu eşti o fiinţă plămădită din acelaşi lut şi însufleţită de aceeaşi viaţă ca noi! Tu eşti un înger sau un demon, dar în nici un caz o făptură omenească. De ce ne ascunzi cine eşti şi de unde vii? De ce sălăşluieşti printre noi, care nu te putem nici accepta, nici înţelege? Dacă vii de la Dumnezeu, vorbeşte-ne şi o să ne închinăm ţie! Dacă vii din Infern... Cum să vii tu din Infern? Tu, atât de frumoasă şi atât de nevinovată! Oare duhurile rele pot avea această privire divină, şi această voce armonioasă, şi aceste cuvinte care dau aripi sufletului şi îl înalţă până la scaunul de domnie al lui Dumnezeu? “
O concluzie fireasca, la ceea ce am zis pana acum, (v-am ametit pana acum destul) ar fi ca, raiul e comuniunea deplina in iubire dintre parteneri, iar iadul e neputinta de a iubi, sau de a mai iubi. Iubirea inseamna sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti, te apropie cu adevarat de celalalt, si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Cand nu mai avem suflu si cand nu mai avem energie. Sa daruim si sa ne daruim cu bunatate, firesc, cu zambet cald si vorba domoala.
Maine, fiind sambata, bonus, voi incerca o declaratie de dragoste made in CopilRau style. Stati pe aproape.