Despre Noi

Ciudat este cum mi-am amintit nu doar cele mai importante lucruri ale noastre, ci chiar si de mici fragmente de detalii aparent nesemnificative. Toate sunt încă foarte clare în capul meu. Tricoul pe care l-ai purtat când ne-am întâlnit prima dată, intrebarile mele mute "ce se afla sub acel tricou", acel cântec pe care mi-ai spus că îl iubești doar pentru că mi-a amintit de tine, prima poezie pe care am scris-o despre tine, cum nu stii? atunci cand am rămas fără rime, ceea ce mi se intampla rar, dar tu mi-ai spus că totul este în regulă. Le-am înscris chiar și pe hârtii, le mai port si acum prin dosuri de dulap, doar ca să păstrez o amintire a ceea ce s-a simțit în acele momente. Cred că le-am păstrat în capul meu și le-am oferit o mare întindere aici în inima mea, cu speranța că vom avea șansa să ne uităm înapoi la ele într-o zi. Si sa ne amintim de momentele cand le-am scris. Le pastrez pentru că ne-am văzut acolo, în viitor, încă împreună. Dar poate, doar eu am fost cel care m-am gândit la această posibilitate. Eu sau tu... nu importa acum. Am mai multe dintre acesle lucruri mici pe care le-am făcut; aș putea sângera până la moarte după ce le spun pe toate aici. De ce? Pai nu știu dacă ți-ai mai putea aminti acum, dar am jurat să păstrăm acele amintiri pe care le-am împărtășit impreuna, le-am trait impreuna, uneori pre lipiti impreuna, mereu doar unu. Sau doi in unu'. Am pastrat adânc în mine toate astea, ca un jurământ pe care nu aveam voie să-l uit, o promisiune solemnă menită să fie protejată, promisiune care si-a gasit adăpost adanc in sufletul meu, departe de orice pericol.

 

Cam asta e textul, Se termina si cu happy-end, nu moare nimeni, animalele participante la acesta desfasurare artistica nu au avut nimic de suferit, totul e frumos si dulce, aproape ca in filmele de la Diva. Dar viata nu e numai din roz facuta. Hai sa vedem cum ar putea continua textul, ca sa aducem un echilibru necesar scrierii. CR_add

 

Am crezut că si tu vei face la fel. Da, am crezut pana mai ieri, Am crezut că le vei ascunde si tu, astfel incat amintirile sa fie în mâini sigure. In timp insa, s-a dovedit si mi-ai dovedit ca nu am fost decat un pasager clandestin in viata ta. În timp ce eu imi mâzgăleam cu grijă amintirile în mintea mea doar ca să nu dezmembrez nicio parte din ea, doar ca sa nu uit nimic, tu incepeai sa ștergi încet fiecare părticică din inima ta. Fiecare particica a mea, se-ntelege. Trebuia poate disponibilizat locul pentru un nou proprietar. Sau chirias. Sau om de imprumut, habar n-am. Și gândindu-mă la toate astea, fluturii pe care i-a avut cândva gandindu-ma la tine au sucombat instantaneu ca dupa o inghititura de verzui d-ala parizian. Ecourile trecutului nostru strigă iadul acum, in deranjul urechilor mele. A fost atât de agonizant, atât de dureros. Ca tipatul de 150 de decibeli lovind timpanul. Nici asta nu pot sa uit! Cum să uit, când am învățat să memorez totul despre tine pe de rost? "fiecare geana lipita de piele, cantecul favorit, tricoul, dansul, fundul...". Cine sunt eu să îngrop amintirile, când toata avutia ce aveam atunci părea atât de reala? Am cunoscut-o ca pe un fel de iubire fără egal, o experiență unică în viață. Si când am terminat, pentru ca... s-a terminat, am fost conștient că o iubire ca aceasta nu va mai apărea în calea mea. De aceea, ori de câte ori mă uit înapoi la ea, încă poate provoca un chin, un zbucium, un rau. Si atunci stau si ma intreb dacă și tu simți asta, odată ce îți trece prin minte un gând, o amintire despre mine, despre noi. Si dacă privești ceea ce am avut noi, exact la fel ca mine. TOTUL a fost... "Despre Noi!"

 

CR_dixit - est modus in rebus, adica "exista o masura in toate". Am echilibrat balanta textului cu partea a doua a sa? Ah...Balantele  astea..."