Despre _ Walter Ghicolescu_2
Incep seria de azi cu o piesa care mie imi zdruncina toate simturile la propriu si la figurat. Ma doboara la propriu. Ma seaca. Daca considerati ca aveti o sensibilitate peste limita medie obisnuita, ignorati va rog aceasta melodie. Voi pune linkul mai intai, apoi versurile. In continuare va fi doar muzica si poezie, asa cum am promis ieri. CR
Walter Ghicolescu - Telefon peste moarte
Telefon peste moarte, versuri Adrian Paunescu
În lumea numelor străine,
Mă simt, şi eu, un străinez,
Iau telefonul lângă mine
şi n-am ce număr să formez.
Trăiesc, fără speranţă, drama
Că neamul meu, acum, e frânt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormânt.
Refren:
Pot sa fiu omul bun, fiul plin de virtuti
Tot n-am unde sa-i sun, pe parintii pierduti
Dupa cat mi-e de dor si la cum i-am iubit
Cred ca numarul lor este plus infinit
De convorbiri cu ei sunt gata
şi în necunoscut mă zbat,
îi sun pe mama şi pe tata,
Dar crucea sună ocupat.
Au numere secrete parcă
şi aparatul n-are ton,
Deodată aflu şi tresar că
Nici moartea n-are telefon.
Mi-e dor de voi, părinţi din moarte,
Cu lacrimi bine vă cuvânt,
şi uit că aţi plecat departe
şi n-aveţi roaming, sub pământ.
Formez un număr, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar uit că mort e cel ce moare
şi nu mai vine înapoi.
şi, vai, de-atâta timp încoace,
Vă chem şi-n visuri, să v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu număr desfiinţat demult.
şi, dacă o să ţinem minte,
Probabil, când o fi să mor,
Am să vă caut în morminte,
Pe-un număr de interior.
------------------------------
Ce simplu mi-ar fi, daca nu te-as iubi, versuri Adrian Păunescu
Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş iubi
Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.
Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.
M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport.
Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.
Eu detest relaţia burgheză,
decorată circumstanţial,
mă închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.
Mama ei de viaţă prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.
Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult mai greu
www.youtube.com/watch?v=SGAXzCuBKF8
------------------------------
Singular
Încerc un gest, un jalnic început,
De la persoana doua să te mut,
Aș vrea să te transfer și să dispar
Către persoana-a treia singular.
Căci eu cu tine nu mai pot vorbii,
S-au adunat prea multe inepții,
A-ți mai rosti porecla nu mai pot,
De azi ești Ea,te-ai depărtat de tot.
Și niște explicații - tuturor:
Eu pentru Ea aș fi putut să mor,
Pe unde merg îmi amintesc de Ea,
Nu pot s-o uit, orice s-ar întâmpla.
N-am dreptul să o strig plângând ''Rămâi''!
Cât sunt de singur la persoana-ntâi. (Singular, versuri Adrian Păunescu)
www.youtube.com/watch?v=6xLB5a4dHVg
------------------------------
Dorință
Aș fi vrut să te mai țin în brațe,
Dar clepsidra s-a golit demult.
Aș fi vrut iubirea să mă-nalțe,
Dar în zbor, aripa mi s-a rupt.
Aș fi vrut să nu mai pleci nicicând,
Să fi venit, o clipă, mai devreme,
Să nu existe contratimp în gând,
Absența ta, în vis, să nu mă cheme.
Aș fi vrut să mai rămâi puțin,
Să te îmbrățișez cu aripa rănită,
Să te iubesc albastru și senin,
Eternitatea să rămână-n clipă!
Aș fi vrut să nu mai moară îngeri
De-atâta nepăsare, rea credință,
Aș fi vrut să nu știu de înfrângeri,
Să nu existe-n mine, neputință.
Aș fi vrut să mă aduni din praf de stele,
În aluatul vieții să mă plămădești,
Fără să îmi pui pe gene visuri efemere,
Ci în iubire și în tine doar să mă zidești! (Dorinta, versuri Corina Herghelegiu)
www.youtube.com/watch?v=14iBr1fuxcE
------------------------------
Pacat
Știu că mai trăiește undeva femeia
Pentru care eu nu am cântat.
Lacrimile mele reci mai simt furia
Versului nervos și cadențat.
Știu că pentru ea această stare
Are o valoare de ecou
Și că eu, rănit de-această clipă,
Mă îngrop în stihul cald și nou.
Iar când totul nu era hazard,
Ci doar lacrimă și suflet, și iubire,
N-am iertat femeia care iartă
Și mă-ngrop câinește-n amintire.
Chinul meu e-o mare mult prea lină,
Iar păcatul meu e-un munte sfânt.
Te iubesc, femeie necântată,
Și-ncepând de astăzi am să-ți cânt.
Știu că mai trăiește undeva femeia
Ce-a iubit poetul blestemat.
Versul meu a spart acum tăcerea
Pentru care-atunci nu a cântat. (Pacat, versuri Eduard Zalle)
------------------------------
TU - Eterna femeie, EU - Eternul bărbat - Versurile cântecului aparțin poetei Corina Herghelegiu
Diademe de stele în păr ți-am prins,
Tu inima-n palme ușor mi-ai cuprins
Și în pași de vals în lume-am plecat,
Tu, femeia eternă, Eu, eternul bărbat!
Am cules din clipe, o floare rară
Ce-nflorește în prag de primăvară
Și în valsul vieții amețitor am plecat
Tu, eterna femeie, Eu, eternul bărbat.
Valsul acesta din privirile noastre
E taina iubirii și-a nopții albastre,
Noi, printre stele...dansăm in zbor
Magic ne-nvăluie luna senină
Și în privirea ta cristalină
Mă pierd, fericit, până în zori.
Poarta inimii tale ușor mi-ai deschis
Și braț la braț pășim ca-ntr-un vis
În valsul acesta de neuitat
Tu eterna femeie, Eu eternul bărbat!
Cerul cu stele și un răsărit,
Ne-așteaptă în valsul fără sfârșit
Și în zâmbetul tău de orhidee
Sunt bărbatul etern, tu eterna femeie!
Împreună vom fi la bine, la greu,
Ești a mea acum și sunt al tău
Și în drumul aceasta fără sfârșit
Mână-n mână, la pas,
cu tine-am pornit!
Walter Ghicolescu - Tu eterna femeie, Eu eternul bărbat
------------------------------
Casa de lemn - Versurile cântecului aparțin poetului Adrian Păunescu
Să fiu cu tine într-un sat de munte,
să ningă mult ca pentru-a ne-ngropa,
să mă-ncălzesc lângă mirarea ta
că lumea-i un izvor de amănunte.
De lemne - casa, și de lemn - pădurea
și lemne să zvârlim și noi pe foc,
să-mi fii neșansă și să-ți fiu noroc,
și eu să plec afară cu securea.
Să plec afară spre-a aduce lemne
și să m-aștepți stingându-te amar
ca vechiul nostru magic felinar,
să te gândești că am ceva, pesemne.
„S-a întâmplat ceva dacă-ntârzie!”
Eu, lemnele pădurii să le știu,
și prin nămeți cu pete de vecie
să mă întorc, la focul tău, sicriu.
Sicriu de lemne fragede prin vifor
și tu să simți că m-ai pierdut de tot,
că focuri fi-vor, și alți oameni fi-vor,
dar doi ca noi pe lume nu se pot.
Și-ncet, încet, prin iarna tutelară
în care focul o să-nghețe stins,
deodată cu copacii de afară
pe care nu va mai sfârși de nins
să simți și tu cum eu, sicriul care
venisem să te văd într-un târziu
în casa rece-a lemnelor bizare
suntem alături într-un alt sicriu.
Esența e un snop de amănunte,
afară norii au un pal drăcesc,
se construiește casa de la munte
în care-am să te duc să te iubesc.
Walter Ghicolescu - Casa de Lemn
------------------------------
www.youtube.com/watch?v=AXfg1rMmLmU
------------------------------
Si o ultima piesa dar nu cea de pe ultimul loc in preferintele amatorilor de folk.
Noaptea de adio - Versurile cântecului aparțin poetului Adrian Păunescu
M-ai condamnat să nu mai ştiu de tine
Şi am primit umil sentinţa ta
Şi-acum, când nici o veste nu mai vine,
Mă tem de tot ce s-ar putea întâmpla.
Mă tem de ape care iau cabane
Şi de pierduţii călători prin munţi,
Mă tem de lăcrimarea din icoane
Şi de secrete pregătiri de nunţi.
Eu , care ţi-am vegheat şi zi şi noapte,
Întregul mers discret prin Univers,
Cum i-aş putea permite inimii să rabde
Acest umil accident pervers ?
E inutil să-ţi mai aduc elogii,
Când tu ai hotărât că nu mai eşti,
Dar eu conspir cu meteorologii
Şi cu desenul zaţului din ceşti.
Aştept să treacă tragica beţie,
Şi tu să te întorci dintre străini,
Ingenunchiaţi, eu ţie şi tu mie,
Să pot să mă închin şi să te-nchini.
Să ne iubim în noaptea de pe urmă,
Ca punct final întregii nebunii
Apoi ai dreptul să te-ntorci în turmă
Ca liniştit să pot şi eu muri.