Dor de Marin Preda-Adrian Păunescu

Dor de Marin Preda


Eu cred că ai plecat pe undeva,
la ora când tresare bobu-n orz
și ai uitat și nu te-ai mai întors,
mon cher mi-e tare dor de dumneata!

Și, Doamne, cât aveam să mai aud
de la țăranul trist cu ochelari,
de la țăranul trist cu gânduri mari,
salcâmul nostru genial din sud.

În lumea pământească nu mai ești,
în lumea literară nici atât,
finalul veacului e mai urât
fără lumina mâinii țărănești.

Ce dracu s-a-ntâmplat, mon cher, de taci,
și ai lăsat delirul nesfârșit?
Tu. Dintre pământeni cel mai iubit
în calendarul cu țărani săraci.

La orizont e iarăși clasa ta,
Marine Preda, scriitor român.
De veghe Moromeții tăi rămân,
când cartea nu-i mai poate ține-n ea.

Te-ai depărtat de noi cu pași înceți,
contempli cu mirare tot ce e
și-ntrebi cum întrebai mereu de ce
și satul are iarăși Moromeți.

Dar dintre toți, oricâți ar învia,
acum când mi-amintesc că mi te-ai stins,
cu toată disperarea dinadins,
mon cher, mi-e tare dor de dumneata!