Duhovnicească-Tudor Arghezi

Duhovnicească-Tudor Arghezi 

Ce noapte groasă, ce noapte grea! 
A bătut în fundul lumii cineva. 
E cineva sau, poate, mi se pare. 
Cine umblă fără lumină, 
Fără lună, fără lumânare 
Şi s-a lovit de plopii din grădină? 
Cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas, 
Ca un suflet de pripas? 
Cine-i acolo? Răspunde! 
De unde vii şi ai intrat pe unde? 
Tu eşti, mamă? Mi-e frică, 
Mamă bună, mamă mică! 
Ţi s-a urât în pământ. 
Toţi nu mai sânt, 
Toţi au plecat de când ai plecat. 
Toţi s-au culcat, ca tine, toţi au înnoptat, 
Toţi au murit detot. 
Şi Grivei s-a învârtit în bot 
Şi a căzut. S-au stârpit cucuruzii, 
S-au uscat busuiocul şi duzii, 
Au zburat din streaşina lunii 
Şi s-au pierdut rândunelele, lăstunii. 
Ştiubeiele-s pustii, 
Plopii-s cărămizii, 
S-au povârnit păreţii. A putrezit odaia… 
Ei! cine străbătu livada 
Şi cine s-a oprit? 
Ce vrei? Cine eşti 
De vii mut şi nevăzut ca-n poveşti? 
Aici nu mai stă nimeni 
De douăzeci de ani… 
Eu sânt risipit prin spini şi bolovani… 
Au murit şi numărul din poartă 
Şi clopotul şi lacătul şi cheia. 
S-ar putea să fie Cine-ştie-Cine… 
Care n-a mai fost şi care vine 
Şi se uită prin întuneric la mine 
Şi-mi vede cugetele toate. 
Ei! Cine-i acolo-n haine-ntunecate? 
Cine scobeşte zidul cu carnea lui, 
Cu degetul lui ca un cui, 
De răspunde-n rănile mele? 
Cine-i pribeag şi ostenit la uşă? 
Mi-e limba aspră ca de cenuşă. 
Nu mă mai pot duce. 
Mi-e sete. Deschide, vecine, 
Uite sânge, uite slavă. 
Uite mană, uite otravă. 
Am fugit de pe Cruce. 
Ia-mă-n braţe şi ascunde-mă bine.