Ea_4

Au trecut Sarbatorile Pascale, a trecut (cred) si perioada de adaptare post sarbatori ne apucam de treaba pe aici. Primesc reprosuri ca nu am mai scris. Verbalizate sau nu. Stau cam prost si cu ratia de banda de net pe site-ul asta in luna aprilie. Dar cum luna sus amintita se sfarseste curand, nu-mi fak griji. Pentru eventuale blocari. Dar asta nu e o justificare pentru absenta mea temporara de aici si nici o mocheta groasa pe care sa fac temenele in fata voastra. Unde ramasesem???? A da, la ..."Ea3". Se transforma articolul asta intr-un fel de Die Hard. Sau Rambo 1,2,3..n mi-e totuna. Azi ma incalzesc cu "Ea 4" cu toate ca as fi preferat sa fie invers. Cum invers? Adica...Ele 4 sa ma incalzeasca... CR_dixit!

Ea era într-un abis de singurătate, dor, tristețe și disperare. Asa era Ea. Nu vedea nimeni asta dar Universul stia. Universul Ei, universul meu, Universul nostru. Era cuprinsa de disperare și de dorul de fata care a fost cândva... Fata cea plină de lumină și râsete, cea la care nu se mai poate intoarce. Nu mai e cu putinta! Pierderea face asta. Pierderea cuiva foarte drag sufletului Ei. Nu ganditi morbid, nu la pierderea suprema ma refeream. Pierderea cuiva te schimbă. Te transformă în cineva pe care nu-l recunoști. Cineva cu care nu vrei să rămâi. Pare ca totul atarna de un fir de ață în abis... Ma uit neutru, din afara, la tot ce s-a prăbușit în jurul ei. Ziduri crăpate și căzând. O ruina sufleteasca frumos acoperita cu panouri de mucava, ca sa dea bine la trecatori. La trecatorii prin viata ei. Totul părea diferit acum pentru Ea, dar nu si  pentru alții. Toată lumea își continua viața normală în jurul ei, dar ea încerca să treacă peste fiecare zi fără să plângă. Ea ar fi vrut să fie din nou fericită ca ei, chiar prefăcându-se, sperând că va ține metatorfoza impusa. În cele din urmă insa firul s-a rupt și ea a căzut lovindu-se de pământ, julindu-si genunchii si sufletul si incercand zadarnic să se ridice singură de acolo. A fost rănită grav de la căzătură. Fix in inima si aortele aferenta. De suflet ce sa mai zic? Învinețit, zgâriat și deteriorat. Nu a putut să se ridice singură, deși a încercat din rasputeri. De mai multe ori. Iar si iar. Apoi s-a intamplat o minune. El a coborât acele scări până unde ea zăcea, a văzut-o cat de slabă și fragilă era. Si a oftat. A oftat sincer! A ridicat-o în brațele lui și a urcat inapoi acele trepte cu ea. Nu mai trebuia să fie puternică. Acum El era puterea ei. Era sufletul Ei, era viata Ei....

Cam atat pentru azi. Atat am putut. Ma uit si constat ca a iesit un textuletz simpaticutz. Stiu, o sa ziceti ca imi rasfat cuvintele scrise. Asa, si? de ce n-ar fi voie? Daca nu v-a placut articolul de fata, sa stiti ca nu voi mai cobori acele trepte ca sa va intind o mana. Si cei cazuti, cazuti raman. Pururea ... CR_