Ei rămân chiar dacă nu rămân

Continui seria inceputa ieri cu Emma Lamberti. Cine este Emma Lamberti? Este un poet tanar italian, de generatie noua, e fata aia care a scris...  Portami via
    Portami via
    dove terra non tocca
    e mare non bacia
    Portami tra merletti di spuma e nuvole e vento,
    negli anfratti dell'anima
    nelle chiuse di pensiero.
    Portami dove il sole buca il tramonto e
    le stelle offuscano l'alba.
    Portami dove riposa il silenzio e la nebbia fa da cuscino
    mentre sottovoce la notte ti sussurra il mio nome
    e tu rispondi al suo canto,
    accarezzandomi.
Nu despre poezie vreau sa vorbim acum, cu toate ca poate o sa va traduc in viitor si ceva din versurile ei, ci despre un text preluat care mie mi-a rezonat intr-un mod special. Sper sa va placa in aceeasi masura si voua. Il ofer cu drag in Ajun de Craciun. Sarbatori cu bine, Sarbatori Fericite!
 
Sunt oameni care se pot iubi chiar dacă nu decid niciodată să fie împreună, sau pur și simplu fără să-si spună vreodată pentru că un acord tacit îi leagă: eu sunt acolo, tu ești acolo, dar noi nu vom fi.
S-a întâmplat!
Și aceste legături sunt atât de puternice încât acționează ca o punte sau o împingere atunci când unul dintre cei doi are probleme.
Și atunci vorbim despre asta fără rețineri, fără rușine, fără prejudecăți pentru că unul este legat de celălalt prin ceva care nu are nume, nici timp, ci doar magie.
Sunt oameni care împreună ar fi două picături de sânge care curg în aceeași venă, dar care nu pot fi avute: doar dorite.
Care declanșează o foame de iubire și o dorință cu adevărat absurdă de a se dărui. Ar fi mai bine să se deconecteze, dar ei nu pot... își dau seama că nu se pot pierde.
Deci absența lor este prezență constantă!
Tăcerile se fac simțite, asupra lor!
Ei pleacă, dar nu pleacă, rămân!
Ei rămân chiar dacă nu rămân.
Interior!
- Emma Lamberti