Emil Cioran, de ce nu?

Imi vine in cap un citat acum la inceput de articol. "Nu exista decat o ratare: aceea de a nu mai fi copil". Ma intreb cu curiozitate cati din voi ati expermentat aceasta ratare. Constat pe unde merg, o maturizare precoce de la cel cu tzatza-n gura pana la cel cu barba sura. Toti se cred mari, maturi si cu nivel de inteligenta exponential peste medie. Emil Cioran s-a nascut la 8 aprolie 1911 la Rasinari Sibiu, liceul facandu-l la Gheorghe Lazar tot din Sibiu. Avem si prin Bucuresti un colegiu Gheorghe Lazar, Domnul A va poate confirma asta, prietenii stiu de ce. A fost inainte de toate filozof, dupa parerea mea. Nu "A", cititorule, Cioran, caci despre el incercam sa povestim acum. Concentreaza-te putin. In opera lui se simte influenta lui  Schopenhauer pe care l-a studiat cu atentie si pasiune. Daca e sa ma intrebati pe mine, din scrierile lui razbate cel mai bine franturi din filozofia lui Nietzsche (tipul ala care a zis ca ce nu te omoara te face mai puternic- recunoaste-ti sincer daca stiati ca el a zis asta). La prima vedere poate parea un autor trist, pesimist si introspectiv. "Copiii mă înfioară. Ochii lor sunt prea multe promisiuni de nefericire. De ce voi fi voind ei să devină mari? Cum le-am explica ireparabilul dezerțiunii din copilărie și strădaniile zadarnice ale naturii de a reveni ea însăși? Și apoi, copiii – și nebunii – au prilejul unui geniu automat, pe care-l pierd în neantul lucidității". Ramaneti macar cu o celula din suflet copii. Rasfoiesc acum prin cartile lui sa mai gasesc cate ceva cu care sa "va dau pe spate" Uitati si voi , cum scrie marele Cioran si cum ma exprim eu. Stiti de ce? Pentru ca eu am reusit sa raman copil pana acum. Rau da' copil. Luati-o p-asta! Cititi si cugetati: "A fi plin de tine insuti, nu in sens de orgoliu, ci de bogatie, a fi chinuit de o infinitate interna si de o tensiune extrema, inseamna a trai cu atata intensitate incat simti cum mori din cauza vietii. Este atat de rar acest sentiment si atat de ciudat incat ar trebui sa-l traim cu strigate… Este un sentiment analog cu acela pe care-l au amantii cand in culmea fericirii le apare trecator, dar intens, imaginea mortii, sau cu momentele de nesiguranta cand intr-o iubire nascanda apare presentimentul unui sfarsit sau al unei parasiri." Sa mori din cauza vietii...e atat de profund spus. A studiat la Universitatea din Bucuresti, apoi la Berlin la Humboldt si la Paris la Arte Frumoase parca. Este scriitor de limba romana dar mai ales de limba franceza. A fost un pic controversat, mai este inca, despre apartenenta sau nu la miscarea legionara. Membru nu cred ca a fost dar simpatizant cu siguranta. Ale tineretii valuri. Si greseli, ulterior dezicandu-se de legionarism. Nu vorbim mai mult, ca nu facem politica de niciun fel aici dar ar mai fi multe observatii de facut. Revenim la opera acum. Intalnim o multime de paradoxuri pe acolo. Iubirea, moartea, viata, sfarsitul si inceputul ei. "“Dragostea creşte în ardorile banalităţii şi se micşorează în trezirile inteligenţei. Dobitocia extatică se repetă cu uşurinţă, căci nicio piedică nu intervine dintr-un creier luciu. „Creşteţi şi vă înmulţiţi” – poruncă într-un univers de slugi, deschise spre patima orizontală şi incapabile de voluptăţi fără tăvăliri.” zicea in Indreptar patimas in anul 1945. Va aduc pe taramul iubirii acum, unde imi place si sper ca va place si voua. Nu va invit nicaieri, ca ati vazut ce reactie plina de venin nejustificat, (rafinat, ce-i drept) a avut "Eu", un cititor fidel cred. Vorbim despre iubirea la Cioran, in opera sa. "În iubire ne gustăm, ne savurăm pe noi înşine, ne încântăm cu voluptăţile tremurului nostru erotic. Din acest motiv, iubirea este cu atât mai intensă şi mai pofundă cu cât distanţa de persoana iubită este mai mare". Mutati-va in Canada, si va voi iubi mult. Sau in Australia, cum doriti. Ca un raspuns unora care incearca sa atace din plictiseala, pe aici sau pe oriunde, cu umile mijloace, il las tot pe Cioran sa le zica "Plictiseala o cunosc doar oamenii care n-au un conținut lăuntric mai adânc și care nu se pot menține vii decât prin stimulente exterioare. Toate nulitățile caută varietatea lumii din afară, fiindcă superficialitatea nu este altceva decât realizarea prin obiecte". Cam dur, cam sincer, cam rau, dar adevarat. Riscam sa uitam de suflet, de al nostru si de al celor dragi, de ce? "pentru realizarea prin obiecte". Dar acea plictiseala poate fi si "Plictiseala – absenţa de muzică a materiei. Melancolia – muzică inconştientă a sufletului. Extazul – delirul spiritului. Lacrimile – muzica sub forma materiei". V-am obosit cu atata Cioran, nu? Pot scrie 15 topicuri si sute de pagini despre el. L-am citit si pe ascuns in liceu (interzis de comunisti la greu, in acea perioada), pe foi xerox-ate, in timpurile cand altii citeau in xerox Pisica-n cizme, l-am citit si dupa Revolutie, mai deschid cate o carte si acum pe iBook-ul meu, e adevarat. Si nu regret deloc. Mereu il gasesc altfel. "Nu înțeleg cum pot exista oameni indiferenți în această lume, cum pot exista suflete care nu se chinuiesc, inimi care nu ard, simțiri care nu vibrează, lacrimi care nu plîng. Ar trebui să fie interziși spectatorii și toți acei care din distanță fac o virtute". E un topic greu pentru multi dintre voi, recunosc. E multa filozofie si mult text, dar e week-end si aveti timp pentru toate. Am vrut sa fiu, sau sa par macar si eu o data serios in ce scriu. Nu stiu daca mi-a iesit, eu am incercat. Sa aveti zile cu iubire. De toate felurile. Pentru ca "Numai în iubire poţi vedea ce decăzut eşti". Vedeti ca se poate zambi si pe "muzica" lui Cioran? Daca e sa redevenim gravi, acum la final, nu putem sa mai spunem decat ca "Despre viaţă nu se poate scrie decât cu un toc înmuiat în lacrimi"