Fără tine-Ana Blandiana
Azi in prima zi de luna Brumar, avem Ana Blandiana. Multi dintre voi o asociati cu autoarea cartii de poezii despre motanul Arpagic, interpretat de cititori drept o aluzie la Nicolae Ceaușescu. Poeziile ei au fost interzise din aceasta cauza, insa au fost difuzate în mii de exemplare scrise de mână de catre cititori, ea devenind dizident politic din aceasta cauza. Pe numele sau real Otilia Valeria Rusan, s-a nascut la Timisoara in anul 1942. Este o scriitoare contemporana, autoare a 26 de cărți publicate în română și a 60 de volume apărute în 26 de limbi și o luptătoare pentru libertate civică din România. În noiembrie 1990 s-a numărat printre fondatorii Aliantei Civice unde a fost președinte între 1991-2002. Este membru corespondent al Academiei Romane din anul 2016. A scris numeroase volume de poezie, eseuri si proza pe care nu le voi aminti aici dar pe care ar fi bine, ar fi indicat, sa le rasfoiti vreodata. Ca un preambul la cele spuse, haideti sa citim azi impreuna poezia "Fără tine".
Fără tine
Fără tine mi-e frig
N-am înţeles niciodată
Cum simte aerul
Că ai plecat.
Universul se strânge
Ca o minge plesnită
Şi-şi lasă pe mine zdrenţele reci.
Câinele negru
Cu burta întinsă duios pe zăpadă
Se scoală şi se îndepărtează
Privindu-mă în ochi,
Refuzând să-şi spună numele.
Începe să fulguie.
Mă ustură pielea
Pe locul de unde te-ai rupt.
Şi mi-e frig,
Când simt cum cade moale,
Odată cu zăpada,
Această rugăciune către nimeni.