Ganduri_07mar2024
07.03.2024 12:10
Cativa dintre voi, e posibil sa fi remarcat, o apatie a prezentei mele pe aici in ultimile zile, in ultimile saptamani chiar. Actul intai al lunii martie mi-a gasit un suflet trist hoinarindu-mi prin corp. Când am observat că tind să-mi alimentez tristețea cu gânduri la fel de triste și cântece melancolice, mi-am luat un moment să mă așez și să mă gândesc la asta. M-am gandit la toti cei dragi, apropiati sau departati, disparuti in eternitate sau printre noi, langa mine. Amintirile sunt vii, amintiri cu ei si despre ei, eu intrezarindu-ma doar in rol secundar, in rol de actor de figuratie in tot acest film al lor.
M-am uitat apoi la mâinile mele, la bătăturile din suflet si gri-ul inchis din ochi și mi-am spus că e timpul să-mi dau drumul la viata, sa fac un necesar reload, reboot sau orice re... (mi, fa, sol, la si, do) mai doriti voi. Mi-am spus să nu mai plâng pentru ceea ce s-a dus, sa nu mai plang nici pentru ceea ce a alunecat din suflet peste timp si in mare parte nu din vina mea, și în schimb să mă concentrez pe ce a rămas și din cand in cand, pe amintirile frumoase care au rămas în urmă. Dar asta nu pare să meargă mereu, cateodata nu merg nicicum. Întotdeauna mă găsesc încercând să mă întorc la lucrurile care m-au rănit, la oamenii care au plecat cu voia lor din viata mea, din sufletul meu, din preajma mea (liberul arbitru, deh). Au facut-o cu siguranta pentru ceva mai bun desigur, nu-i condamn, sa fie sanatosi si fericiti acolo la ei in suflet. Așa că atunci când m-am ridicat și am început să merg cu gandurile in spate la ei, la cei plecati de bunavoie, sa merg acolo unde a început totul, am vărsat o lacrimă pentru ei și le-am șoptit fiecaruia in parte: "te rog iubește-te puțin mai mult, nu-ti mai face rau voluntar ca e pacat!"
Apoi m-am oprit și am privit cum lacrimile au căzut înainte să apuc sa mă întorc și să încep să merg în direcția opusă, in directia buna, in directia mea, departandu-ma logaritmic de ei.
"Încă puțin", am repetat sub răsuflarea mea grea provocata de amaraciunea departarii, de pelinul despartirii. Ei au ramas pe loc, ca o promisiune ca amintirea e vie mereu, pe măsură ce eu am continuat să mă îndrept spre necunoscut, spre viitor, spre viata reload, sau orice re... (mi, fa, sol, la si, do) mai doriti voi. CR_
Va era dor de un text marca CopilRau? Chiar daca va era sau nu, eu tot l-am scris pentru voi. Astept eventualul feedback, injuraturi sau tot ce mai vreti voi pe canalele obisnuite cu care sunteti deja familiarizati.