Glasul Durerei-Veronica Micle

Astazi avem ceva special. Am adus in atentia voastra o  poezie a celei despre care Nichita Stănescu a spus:
"Despre Veronica nu se poate spune decît un singur cuvînt: Eminescu. Nici nu cred sa fi avut alt nume decît numele de Veronica Eminescu.
Lacrima lui Mihai Eminescu a spălat nu numai trupul Veronicăi, ci şi toate trupurile femeilor iubite din această țară."  Lacrima lui Eminescu a spalat.... ce metafora devastatoare. Lacrimile voastre trupul cui a spalat peste timp? Hai sa vedem si poezia, e mult superioara consideratiilor mele de June Rau

Glasul Durerei

Auzit-ai tu vreodată frunzele de vînt mișcate
Susurînd încet și tainic pe-a lor ramuri clătinate?
Ele cîntă-atunci de jale, cu un glas suspinător
Cine știe-a lor durere, cine știe dorul lor?

Și ascunsă prin frunzișuri, tăinuind a ei ființă,
Cîntă dulcea Filomela, și-n cîntare e-o dorință.
Pare că îndreaptă vecinic către cerul cel senin
Și divina-i melodie se sfârșește c-un suspin,

Iar poetul ce-o aude, își ia lira și se duce
Pribegind cu-a sale doruri, și ca dînsa el atunce
Cu un vers duios și jalnic spune lumii chinul său
Și răpit de-a lui simțire el suspină-amar și greu

Și-auzind atîtea glasuri ce spre ceruri se înalță
Care te pătrund în suflet cu-a lor farmec și dulceață;
Nu întrebi, plecînd cu jale ochii-ncet către pămînt
Pentru ce tot cu suspinuri se sfârșește orice cînt?

O, de-ai ști tu, că pe lume, de cînd lumea e făcută
Blînda voce-a fericirii este, a fost și va fi mută,
În viață orice cîntare ce cu drag ai asculta
Ai ști că-i glasul durerei și adînc ai suspina.