Iartă-mă-Sorin Poclitaru

Iartă-mă

Tu iartă-mă că m-am îndrăgostit așa…
Acum, când iarna-mi bate pe la tâmple,
Nu mă gândeam că poate să se-ntâmple,
Ca-ntr-o poveste, să mai simt ceva…

M-a luat deodată, pe neașteptate,
Ca ploaia ce se iscă din senin,
Când mai aveam din mine-așa puțin
Și când credeam că le-am trăit pe toate.

Ca într-o netratabilă uimire
În care încă nu m-am regăsit,
Mă tem să mai fiu iar îndrăgostit
Eu, cel ce nu mai știu ce e iubire.

Eu nu sunt eu… Mi-s visele străine,
Trăiesc, se pare, altă viaț-acum
Și n-am habar de ce, de când sau cum,
Mă umple astăzi dragostea de tine.

M-am rătăcit și nu mă regăsesc;
Prin viața mea mă plimb ca o stafie.
Tu râzi, te rog, e o copilărie
Și iartă-mă, te rog, că te iubesc…