Iertarea_Reflecții de autor
15.03.2022 09:25
Unii sunt suparati pe mine doar pentru faptul ca ei ma mint si eu nu ii cred! Sau nu ma mai prefac ca ii cred.
Cineva spunea odata ca "Iert o dată, iert și a doua oară... iert și a nu știu câta oară, să nu rămân cu sufletul încărcat, însă iartă-mă și tu dacă la un moment dat nu-ți mai dau ocazia să-mi greșești". Irina Binder desigur tot ea e si autoarea volumului "Iubirea te invata" . Unii nu invata niciodata nimic, iar altii nu se invata... minte. Minte si mint! Si nu sunt fericiti asa, pentru ca fericirea este atunci cand nu trebuie sa minti ca sa te simti bine. Iar altii iarta.... Si iarta, iarta, iarta iar pana cand....
Pana cand constata ca... iertarea este o mare tăcere...
Eu asa am stiut, asa am simtit dintotdeauna. Nu, nu m-a învățat nimeni, așa am văzut în jurul meu, e bine sa ai o atentie distributiva la ceea ce se intampla in jurul tau. Viata chiar daca e simpla, e frumoasa in toate aspectele ei, e pacat sa "ratam" ceva din minunatia momentului. Oamenii se iarta în tăcere, pur și simplu. Cel care greseste intra pe ușă, iar cel care are de iertat îl pune la masă. Si se vorbeste despre vreme, despre ploaie și pâine si circ si mai nou de covizi, rusizi sau ucrainoizi... Si așa se înțelege de la sine că tot ce este de iertat s-a iertat, și tot ce a fost de spus s-a spus în cele câteva cuvinte: “Dă, Doamne, să fie ploaie, ploaie siroaie, nu razboaie!"(nu am gasit alta versificatie)
Din experienta mea stiu ca iertau toți: soțiile își iertau soții în tăcere. Așa, supărate, ele tot făceau: mâncare, spălau, adormeau copiii, iar seara se așezau toți la o masă și rupeau din aceeași mămăligă toți. Mămăliga aceea era pâinea împăcării, căci ce folos să stai supărată?! Tot va trebui să dormi în același pat... Și paturile, sunt de obicei nuptiale, nu se putea dormi decât unul lângă altul... Cateodata faceau si sex. Asa suparate cum erau o faceau pentru a preveni violul. Acceptau si taceau. Așa și iertau, în tăcere.
In amintirile mele sunt desigur și bărbați care atunci când greșeau mult își cereau iertare în genunchi de la femeie, ca de la o icoană. Puțini erau aceia care făceau asta, pentru că puțini înțelegeau că, dacă soția va pleca, va cădea casa, daca iubita va pleca, va cadea sufletul, s.a.m.d. Dar asta se făcea în ascuns și nimeni, niciodată, nu știa! Se facea in tacere, in intimitate. Era o taină!
Vecinii se iertau și ei în tăcere. Pe la oras se razboiau pe cate un amarat loc de parcare, sau pentru vreun upercut in barba aplicat de odrasle partenerilor de joaca. Culmea e ca copiii se impacau mai repede ca parintii lor. Parintii in schimb tăceau mult timp supărați, nu-și vorbeau o vreme. Apoi se iertau! Se iertau si la sate, taceau si acolo o perioada și apoi, intrau în ogradă și cereau ceva: o sapă, o cană de făină, ceva... Celălalt îi dădea, desigur, și tăcea. Și așa se iertau. În tăcere.
Pe vremuri, vecinii se ajutau unii pe alții și înțelegeau că toamna, la culesul viei, și primăvara, la prășit, nu era loc de sfadă, de cearta, de suparare. Trebuia să fie gata împăcați pana atunci! Toți iertau, dar nimeni nu-și cerea iertare! E o perioada in an, cred ca in Postul Mare al Pastelui (dar nu sunt foarte sigur) cand oamenii care isi asuma vreo vina, vin si isi cer iertare unii altora ca sa poata primi Sfanta Impartasanie cu sufletul curat, să nu zică că s-au dus supărați la biserică.
Mie și acum mi se pare ciudat când oamenii își cer iertare. Ce, parcă poți șterge o durere, o trădare, o supărare, o minciuna cu două cuvinte?! "Iarta-ma!"? Eu și acum tac sau răspund din inerție la aceste cuvinte. Pentru mine iertarea nu se cere cu cuvinte, ci cu fapte...
Ai venit la om sa te ierte, ai reintrat în viața lui, privindu-l ca pe cea mai mare minune din viata ta și taci. Aștepți să te pună iar la suflet și dacă te-a poftit acolo scoți si tu o pâine... Pâinea Împăcării oricare ar fi ea, orice forma ar avea. Și el scoate un pahar de vin. Alb, negru este fara importanta si asta. Și vorbiți despre vreme și că e bine că e pace (inca). Iertarea este o mare tăcere cum am zis. Si o mare taina.
"Iarta-ma", este doar o sintagma si ea! Atât de mult ne-am învățat a arunca cu aceste cuvinte în stânga și-n dreapta, încât au devenit ieftine și nu le mai prețuim... asa cum ar trebui. Prea multe greseli, prea multe iertari si prea putine taceri.
Tăcerile au devenit însă de neprețuit, căci omul care n-are cuvinte, trebuie să-și împlinească vrerea prin fapte!
Si iertarea tot prin fapte trebuie sa o savarseasca, sa si-o dobandeasca. Sa o faca prin fapte, cainta, recunoasterea greselilor, pareri de rau si nerepetarea celor intamplate. Pentru ca, nu-i asa, e bine sa invatam din orice fapta a noastra, oricat de nepovestit nepotilor ar fi ea.
Astea au fost "Iertarile mele" de astazi. Am gasit potrivit acest subiect pentru reflectiile lunare pentru ca ne aflam in Postul Mare, perioada in care oamenii ar trebui sa fie mai oameni, iubirea fata de semeni mai iubire iar dragostea sa fie si ea prezenta. Mereu. CR_