Imbratisarea totala
Mi-a venit!...., o idee saptamana ce tocmai trece. Sa povestim despre imbratisare azi, acu', aici. Dar nu despre orice..., imbratisare. Astazi vom vorbi despre imbratisarea aia in care teeee..., regasesti. DA, tu cititorului. Vorbim despre imbratisarea aia totala! CR_dixit
Imbratisarea totala nu este doar un gest. Si de-ar fi numai atat si tot ar fi mult. Nu este doar apropierea a doua trupuri, nici simpla atingere a unor brate, care se inchid in jurul cuiva cu sfarcuri comprimate de stransoare. Si de-ar fi numai atat si tot ne-ar placea... Imbratisarea totala este... Dar ce este? Este un spatiu. Un spatiu cald, tacut, in care granitele se estompeaza si doua inimi invata sa bata pe acelasi ritm. Si intr-o proximitate imediata. Doar 3-4 coaste acolo, puse si alea la comun si 2 raduri de piele lipite-share, le separa. Sa nu se contopeasca total. Intr-o imbratisare totala nu te implici pe jumatate. Nu lasi un brat liber, inert, ca un pipi-tool flasch. Nu pastrezi distanta din teama, respect, timiditate sau prostie. Te lasi cu totul. Te lasi dus (nu ca n-ai fi) cu totul. Iti lasi gandurile sa se opreasca, respiratia sa se aseze in pieptul celuilalt, grijile sa iti alunece din capatana, pe umeri si sa cada undeva, departe. Departe de tine. Este abandon si siguranta in acelasi timp. Hai ca ai trait asa ceva, nu-ti da ochii peste cap cititorule. Ochii aia verzi, sau orice culoare or avea dansii, verde smarald, colt verde, green sa fie, casa verde, Green House, pix verde, iubire verde de menta. Dementa, cu siguranta!
Uneori, o astfel de imbratisare spune mai mult decat o mie de cuvinte. Sau 1001, cercetatorii britanici inca lucreaza la enigma asta. Spune "sunt aici", spune "nu esti singura", spune "te vad", nu face naiba prostii ca te vad. Si cand nu te vad, te simt. In ea incape dorul, iertarea si iertaciunea, dorinta si fragilitatea. Toate deopotriva. In ea incape si puterea de a repara lucruri care pareau rupte. "ti-am zis ca totul, oricat de grav ar fi, se rezolva prin dialog, nu prin substituirea lui". O fi tacerea de aur, dar aici, prea mult aur strica. Iremediabil de cele mai multe ori.
Imbratisarea totala este promisiunea tacuta ca, macar pentru cateva secunde, lumea poate fi tinuta in loc. Si e tinuta in loc. Ai vazut ca nici limba nu se misca. Limba ceasului, la ce te gandeai?. Ceasul ala electronic cu cristale lichide. Pai daca te-ai uitat la ceas in timpul imbratisarii, actul a devenit paguba-n ciuperci. Sau ai lasat dracu' ceasu' (desteptator sa nu mai sune), ca sa constati ca timpul poate sta pe loc, intre doua batai de inima. Si ca, dincolo de tot zgomotul citadin, de tot bruiajul exterior, exista un adevar simplu: ne vindecam unii pe altii prin apropiere. Prin apropierea aia, 2 in unu'. (sic, am scris 2 numerar si unu' literar, corectura "verde" scrie pe mine )
Imbratisarea totala este... Dar ce este?... Este un gest mic, dar care cuprinde totul. Este clipa in care sufletul isi gaseste adapost in alt suflet, si pentru o secunda, doua, trei (se cerceteaza si asta), toate ranile tac, tac, sufocandu-se acolo, morfolindu-se in durerea lor, iar lumea intreaga pare ca respira odata cu voi. Numai odata cu voi. Imbratisarea aia totala este atingerea care topeste distantele, care aduna cioburile inimii si le aseaza la loc, ca si cum iubirea ar sti exact unde doare si cum sa vindece. Si, din cioburile cu grija adunate, faureste o inima vitraliu. Frumoasa, luminata-n culori calde pe dinauntru. Fierbinte, portocaliu, galben, rosu.
In concluzie, ca deh, e nevoie si de o concluzie, chiar "trebuie" cateodata, imbratisarea totala este mai mult decat un gest fizic, este o forma profunda de conexiune care ne reda linistea, ne intareste (hmmm, da e valabil si ce gandesti tu)... increderea si ne aminteste ca, dincolo de orice, apartinem unii altora. Total, de preferinta!
Imbratisarea totala este... Dar ce este?... Este acel refugiu in care slabiciunea devine curaj, lacrimile devin liniste, iar bataile inimii spun fara cuvinte: "esti acasa". Si asta chiar ca nu e putin lucru niciodata!
Gata-i textul de azi, sambata 21.02. Afara e viscol in orasul meu. As fi scris despre iarna, despre o cabana din munti, si despre NOI. Dar nu mi-ai mai dat accesss la semineu, focul era stins demult, hornul nu era curatat, iar cosarul, ei bine cosarul era la o sedinta foto pentru martisoarele de 1 Martie. CR_