În acest spaţiu infinit-Marin Sorescu

În acest spaţiu infinit

Ţi-am rămas dator o stare de spirit
Mai elevată şi asta din cauza ta.
Nu că aş voi să-ţi reproşez ceva, dimpotrivă,
Ia-o drept compliment, adus frumuseţii tale
Care – s-o spun pe şleau – prosteşte.
Nu, nu pe purtător, ce te uiţi aşa la mine?
Pe spectator, pe mine în cazul tău, ori al meu,
Ah, logica şi poeţii de azi!
Sunt spectatorul dezlănţuirii tale de forţe astrale.
Planetă nedescoperită,
Și dintr-o dată am dat eu peste ea,
Eu care bănuiam că trebuie să mai existe ceva
În acest spaţiu infinit,
Dar totul s-a întâmplat pe neaşteptate,
Şi iată-mă spectatorul frumuseţii, buimac –
Şi oricât mă scrutam – ideile nicăieri!
Tocmai când voiam să fac şi eu pe firoscosul…
Şi-aşa ţi-am rămas dator o stare de spirit
Mai elevată, culmea e că nici acum n-o găsesc.
Unde am pus-o? Unde mi-o fi capul, doamne?

Îmi vine să vorbesc o limbă străină,
De pildă limba florilor,
Pe care le-am cules azi singur.
De fapt, nici eu nu înţeleg ce spun,
Totul îmi vine pe buze de-a gata,
Ca vorbele cu sensuri uitate
Dintr-un descântec ciudat, auzit de la o baba…

Vreau să-mi fac o descântotecă mare de dragoste…
Dă-mi şi tu o mâna de ajutor,
Pune placa, pune-ţi buzele,
Pielea feţii, coada ochilor la lucru,
Părul, dă-i drumul pe spate,
Fă aşa ca şi când ai mătura cu el totul,
Inclusiv pe mine,
Prăfuitul – nu vezi ce sentimental sunt?
Asta ca să faci vânt,
Foarte trebuincios în vrăji,
Joacă, fă-te frumoasă,
Fă ce ştii – n-o sa te învăţ eu.

Sunt într-o stare
Că am trecut în partea cealaltă,
Mai inspirat decât trebuia,
Nu ştiu dacă înţelegi,
Şi totul cântă în jur,
Tu eşti o vrăjitoare, eu zgripţuroiul
Cel călare pe-o coadă de mătura
Şi darnic în declaraţiile de dragoste.