În memoriam-Adrian Păunescu

20.07.2022 15:35

Scriitorul, jurnalistul și omul politic Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, județul Bălți (Basarabia). Și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, în județul Dolj și a făcut studii liceale la Craiova și la București. A urmat Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1963-1968); bursier, pentru un an, al Universității din Iowa-SUA (1970-1971).

A lucrat în presa scrisă ca redactor la revistele Amfiteatru (1966-1968), România literară (1967-1970; redactor-șef adjunct) și Luceafărul (1970-1972). Din 1973 până în 1985 este redactor-șef al revistei Flacăra. În aceeași perioadă a inițiat și a condus Cenaclul Flacăra, adevărat fenomen de masă, cu care susține, până la interzicerea sa, în 16 iunie 1985, 1.615 manifestări de muzică, poezie și dialog.

La 7 mai 1990, înființează Cenaclul ''Totuși iubirea''

De-a lungul anilor desfășoară o activitate extrem de bogată ca ziarist. Colaborează la: România liberă, Scânteia tineretului, Magazin, Săptămâna, Luceafărul, România literară, până în 1990, și, după liberalizarea presei din decembrie 1989, la Românul, Libertatea, Pro Sport, Gazeta sporturilor, Republica, Timpul, Sport Star, 7 Zile, Jurnalul național, Sportul românesc etc.

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?

Și nici-un fel de răni nu te opresc

Să-mi reconstitui trupul din ruine

Și să-mi refaci tot viciul omenesc?

Mi-e teamă de o vârstă fără milă

Când am să cad la pragul tău, înfrânt

Și-ai să-mi dedici tandrețea ta umilă

Să mă mai scol nebun de la pământ.

Nu știu ce faci, când eu îți caut gura,

Cu nebunia de soldat bătrân,

Ce-si vindecă în cer harababura

Si-mi dai motiv în viață să rămân.

Ce faci adolescenta, numai noapte?

Din jaful care n-are niciun rost,

Te recompun cu gust de mere coapte

Și nici nu știu, de fapt, ce fruct ai fost.

Eu te iubesc cu lipsa de rușine

A unei far 'delegi cu chipul tău

Și-atât cât te blestem, îmi este bine

Și-atunci când nu te simt, îmi este rău.

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?

Iubirea mea, orgoliul meu e frânt,

Te gust pe nesimțite și mi-e bine

Și te găsesc intrata în pământ.

Eu simt că mor pazindu-te de toate

Și n-am să mai rezist măcar un ceas

Să te culeg din tot ce nu se poate

Și să mă-nchin la tot ce mi-a rămas.