In memoriam-Vasile Mardare

Vasile Mardare s-a născut la Botoșani, la 29 decembrie 1970, deci astazi ar fi implinit 51 de ani. Descoperit de Adrian Păunescu pe când era doar un copil, a debutat în 1984, la 13 ani, în Cenaclul Flacăra. Plecat de foarte tânăr din Coțușca Botoșanilor, intrat în lumea mare a folkului ca reșițean, la Cenaclul Flacăra, a colindat mereu, căutându-și liniștea peste tot, și în Germania, și în casa Păunescu de la București, și în Elveția, și la Calafat, și la Giurgiu, și la Timișoara, și la Corbeanca, în toate locurile unde a locuit, a cântat sau a muncit. N-a găsit niciodată acea liniste in opinia lui Andrei Păunescu. În 1991, continuă în Cenaclul Totuși Iubirea, urmașul "Flacărei”. Atât de mult a crezut Păunescu sr. în el încât doi ani l-a ținut la el acasă, la București! Finalul lunii aprilie a anului 2017, a adus trecerea la Domnul a unui mare și neînțeles artist al muzicii folk. La doar 47 de ani, Vasile Mardare s-a stins așa cum i-a fost și cariera. Brusc, fără nicio explicație și fără nicio părere de rău. După un concert la Giurgiu, i s-a făcut rău. Infarct. Inima lui mare a cedat. Drumurile nesfârșite spre concerte, mii de kilometri prin țară, săptămânal, modul de viață și pasiunea cu care a trăit i-au fost fatale. A fost înmormântat intr-o sâmbătă, în cimitirul de pe strada Stuparilor din Timișoara. Puțini știu, dar, timp de 14 ani, din 2004 și până în februarie 2017, el a locuit la Timișoara! Și-a creat și un mic studio de înregistrări, acasă, pe strada Silistra a Timișoarei, acolo unde i-a fost casa până când, de Valentine’s Day-ul cand, a decis să se mute undeva prin Ilfov, lăsându-le în urmă pe Gabi, logodnica, și Cristina, fiica abia intrată în adolescență.

A fost desemnat Artistul folk al anului 2013, în cadrul Premiilor ForeverFolk. A obținut 48,11% din voturi, urmat de legendarii Nicu Alifantis (40,82%) și Mircea Baniciu (11,06%)! Tot atunci a câștigat și premiile pentru cel mai bun album ("Eu și prietenul meu") și cea mai bună piesă ("Am să te iubesc"). În cei peste 30 de ani de activitate a lansat piese precum "Păpușarii", "Țiganca la semafor" , "Iarna-n Ardeal", "Aceeași floare", "Din doi în doi", "Miorița împotriva ciobanului", "Romanță de toamnă" sau "Ninge fără tine". A compus versuri și muzică, a interpretat, a orchestrat, a asigurat sonorizare.

(sursa :) https://www.banatulazi.ro/la-despartirea-de-vasile-mardare-cel-mai-boem-trubadur-al-vremurilor-postmoderne/

Acum haideti sa si ascultam ceva In memoriam. "Am sa te iubesc", este una dintre cele mai bune piese ale lui in opinia majoritatii, cum afirmam mai sus:

Vasile Mardare - Am să te iubesc   ("am sa-nvat cu ochii sa sarut...")

"Ninge fara tine" :

Vasile Mardare - Ninge fără tine

si "Am nevoie de tine"

Vasile Mardare - Am nevoie de tine

Sper ca v-au placut si versurile si muzica si interpretarea. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !!!