Incercare literara

Mi s-a spus zilele trecute ca scriu prea abstract sau prea tehnic si cateodata oboseste lucrul asta. "Unde ti-este literatura Cochile?", unde-s textele de si pentru suflet? Azi vin in asentimentul celor care au incercat sa ma "pietruiasca" sau sa imi "pietrifice" stilul si chipul. Vin in fata lor, si nu numai a lor cu o incercare literara. Lumea care (nu) m-a citit nu stie probabil de incercarile mele de eseuri sau nuvele de peste timp. Sa nu le cereti, ca oricum nu le fac publice. Am lungit-o iar, hai sa vedem textul de mai jos. Este, asa cum arata si titlul, o incercare literara. Scrisa cu partea de "bunaciune a sufletului". Pot scrie si rau insa, daca va transformati in catalizatorul care sa imi potenteze acel mod de scris. Voi alegeti!

 

Nu îi va lăsa niciodată să o vadă plângând. Ea stia asta si se ascundea mereu in cele mai intunecate unghere cand plansul ii era "in gat". Stia ca este sau dorea sa fie, cea mai puternică dintre cei puternici. Ar fi vrut sa stie si cum să-și păstreze calmul, chiar și atunci când totul în jurul ei se prăbușește și lumea ei pare să se destrame. Sau sa explodeze, sau sa faca implozie. In vremurile tulburi, si-a făcut singură o promisiune cu mult timp în urmă. Nu va lasa lumea să știe că a scos ce e mai bun din ea, ca a dat toata energia, dragostea, iubirea, epuizandu-se. Nu va afla nimeni, chiar dacă asta a însemnat să se împotrivească lacrimilor atunci când ea se zbatea neputincioasa printre pierderi si deziluzii.

 

Nu facea asta pentru că se temea de judecată sau dezaprobare publica, ci doar pentru că a jurat să continue în ciuda tuturor provocărilor. Cu zâmbetul pe față și cu un stimulent în pas. Nu a fost ușor să fie in siguranta pe picioarele ei, in lumea ei. Nu a fost usor sa treaca prin viata. Au fost atât de multe momente când ar fi vrut să renunțe sau a simțit nevoia să renunțe... A vrut sa isi strige revolta in depresii si sa renunte, sa plece. Dar ea nu a făcut-o niciodată. Asta nu ar fi fost moștenirea ei - nici măcar nu s-a gândit vreodata să se oprească. Ea a continuat să apară, sa existe și a continuat să lupte, indiferent de cât de grea a devenit viața. Sigur, ar vrea sa se furiseze departe de lume într-un colț liniștit și sa verse o lacrimă sau două, dar apoi în câteva momente, si-ar reveni, s-ar recompune și ar reapărea nepătată. Cei care au cunoscut-o au fost adesea uimiți de modul în care ea se infatisa mereu în ciuda furtunilor vieții care i-ar mătura pe alții.

 

Nu si pe ea insa. Ea era facuta din ceva diferit decât restul. Era construita dintr-un material mai puternic, mai rezistent și mai aprig. Si mai avea si o tenacitate, o insistenta, vecine deseori cu inconstienta. Și-a ascultat insa de fiecare data inima, o radiografiat-o amanuntit la orice pas. Si inima părea neînfricată în călătoria ei... Calatorie care era lunga iar ea era la inceput, departe de adevăr in momentele alea. Era adesea îngrozită de obstacolele care i se iveau și de riscurile cu care era sigura că se va confrunta... Dar Ea a fost cea mai curajoasă dintre suflete. Din cele pe care le cunoscusem pana atunci. Era curajoasa nu pentru ca nu simtea frica, teama ci pentru ca alesese sa mearga mai departe in ciuda lor.

 

Acum poate ca plange! E ca orice altă persoană când lacrimile au copleșit-o. Acum au inundat-o gandurile, tristetile si dezamagirile. Dar ea e deosebita de restul semenilor si lumea nu i-a văzut niciodată momentele de slăbiciune. I-au sărbătorit victoriile și i-au aplaudat public curajul... Sampania a curs valuri la evenimente, iar lumea o adula, o umplea de complimente, o lingusea sau o diviniza. Insa cand lumea era departe, ea ramanea singura. Singura, doar ea cu ea, departe de luminile scenei, departe de zgomotul lumii dezlantuite. Era singura si plangea. Plangea ascunsa intr-un colt unde sa nu o vada nimeni. In camera din spate, ce intunecoasa, in fundul odaii. Iar cand revenea de acolo printre oameni zambea. Si in timp ce ea zâmbea cu înverșunare, iubea și trăia cu pasiune. Si continua să se ridice, sa creasca. Si urca treapta dupa treapta. Se afirma si ii era bine. Se impacase deja demult cu ea. Asta era ea și asta era ce o făcea fericită. Era o războinică feminina si delicata dar puternică, cu o inimă de aur. In viata a făcut ce a stiut mai bine: a continuat cu dragoste în inimă și spirit curajos. Puternic, mândru și mereu liber. Spirit liber!

 

Cam asta a fost textul. Nu e cu printi si printese dar printii si printese sunteti voi toti care imi impartasiti cuvintele. Chiar si cei care ma dezaproba pe aici, pe mail sau prin alte parti merita principatul lor. Textul e doar o incercare narativa si, pentru ca sunt inca Copil... pot mai mult! Crede si nu cerceta, cititorule!