Incercare literara-Dragostea

Va era dor de Incercarile mele literare? Hai ziceti toti in cor (corURI) un DA hotarat. Ca sa aveti parte de ce v-a urma. Literez azi despre Dragoste. (e corect Doamna sa zic..."literez"? Sigur ca nu este, "delirez" este insa in Dex cu siguranta, deci azi voi delira despre dragoste. Tineti-va bine in brate...., sticla cu apa, ca nici nu stiti cand veti avea nevoie. De ea sau de altceva... Cum de altceva?.... Veti avea nevoie de...El! CR_ 
 
Dragostea nu stă in petrecerile din cluburile mari, mici sau disco-baluri comunale. Nu consta nici in a merge la un concert împreună, chiar daca acolo se reproduc, metaforic, desigur, (in)cantatorii vostrii preferati. Dragostea este în lucruri simple, cum ar fi să stai împreună într-un restaurant vechi, bodega sau birt si să va  uitati la cântece vechi difuzate la televizor pe MagicTV, KissTV (hmmm, kiss) sau ManeleTV(nu stiu daca o exista asa ceva, dar nu imi venea in cap TarafTV). Sau, dragostea este la o sorbeala dintr-o ceașcă de cafea fără să spui nimic, doar să te bucuri de tăcerea pentru ca ai ajuns aici. (iti dai seama ce important este factorul "Femeie" in tacerea asta?)
 
Dragostea nu este în surprize mari de ziua de nastere, onomastica sau in zile de indragosteala mercantila. Dragostea nu este nici intr-un strigăt uriaș în public, in piata publica, piata de flori sau de gross. Ea, dragostea este în lucruri simple, cum ar fi să te am lângă mine într-o cameră, în timp ce îmi plimb degetul pe pielea ta incercand sa iti memorez maps-ul curbelor si denivelarilor tale, piscurilor si abisurilor. Toate, dar toate, da? Dragostea este sa te bucuri de fiecare clipa permisa cu persoana iubita, așa cum ti-ai imaginat mereu, fără să spui nimic. Sa vorbesti cu tacerea ta. Geamatul si oftatul de drag este permis. In rest liniste, este voie sa vorbesti doar cu respiratia, cu transpiratia, excitatia sau imaginatia ta.
 
Dragostea nu înseamnă să primesti scrisori lungi de la cineva sau complimente mii de la altcineva. Este în lucruri simple, cum ar fi să primesti un mesaj cu "esti bine?" în fiecare dimineață, mesaj care poate va trece aproape neobservat zilnic, dar care va lipsi dureros si aproape letal cand nu v-a mai fi. Pe niciunde! Tot dragoste inseamna si sa iti inchei ziua, seara, dimineata sau noaptea cu respirația ei izbandu-ti urechile sau cu pixelii rataciti pe display lovintu-si direct retina, în timp ce nu rostesti niciun cuvânt.
 
Iubirea nu constă în a face planuri pentru o excursie de vacanță sau a face ceva care să iasă în evidență din mulțime. Ea nu consta in lucruri extravagante. Este în lucruri simple, cum ar fi cautarea si găsirea ideilor logistice pentru a avea o viitoare întâlnire în camera voastră sau de a colinda impreuna undeva în orașul vostru acolo unde puteti uita chiar si de necesitatea de a vorbi. Dragostea nu constă în a viziona filme sau piese într-un teatru sau in a hali mâncare într-un restaurant scump. Este în lucruri simple, cum ar fi să reusesti sa faci videoclipuri imaginare cu degetele fixate unul în celălalt. Mi-a iesit expresia asta...la fix! Ma "felicitez pe aceasta cale!".  Iar voi, voi sa atipiti așa în tăcerea binelui instalat. Sa mijiti ochii, sa dormiti sau sa faceti ce vreti voi!!!

 

Cam asta a fost Incercarea literara de azi! Mai am idei dar imi lipseste prileju', vorba cuiva, nici nu stiti voi cui, dar nici nu va destainui. Am vrut un subiect usor cu tema serioasa si grea pentru o zi de luni in care este de 30 de ori mai obosit ca vineri. Mai am cateva (zeci) de idei de articole. Nu doar pe tema asta, am mintea zglobie, poate mult mai mult. Daca ziceam "si nu numai mintea" se putea interpreta intr-un mod nefericit si nu mi-ar fi placut. Sau poate ca... CR_dixit!